Page 11 - Terra-SGR-2018
P. 11

Știm cu toții că românii n-au avut întotdeauna ieșire la mare (evident la
            Marea  Neagră).  Cu  atât  mai  mult  trebuie  să  remarcăm  intuiția  lui  Simion
            Mehedinți, dar și a altor geografi-geopoliticieni, după cum vom vedea, care au
            sesizat că Dunărea a surmontat, în anumite perioade istorice, acest handicap.
            Mehedinți afirmă: „Integritatea teritorială a Statului Român, în secolul al XIX-
            lea și la începutul secolului XX, a fost determinată, în cea mai mare parte, de
                     22
            Dunăre” . Și continuă cu o întrebare retorică: „Este sau nu este exact că, de la
            1829 până în 1918, timp de 90 de ani, întregirea teritoriului românesc a stat în
            strânsă  legătură  cu  Dunărea  și  Marea  Neagră,  adăugându-se, în momentul
                                                                                       23
            decisiv, și Muntele, cealaltă mare coordonată a vieții neamului românesc?” .
            Apoi face  o foarte sugestivă  precizare:  „Epocile de  lumină  ale  neamului  din
            Carpați și regiunile înconjurătoare au fost acelea când s-a întâmplat ca marea
            de  la  răsărit  să  fie  liberă  și  împărtășită  din  toate  roadele  civilizației
            mediteraneene.  Din contra, când Marea Neagră se întuneca, îndată umbra se
                                                                         24
            întindea  și  peste  viața  neamului  legat  de  sistemul  Carpatic”   (remarcați,  vă
            rugăm,  ce  exprimare  deosebit  de  plastică).  Și  pentru  a  nu  rămâne  o  simplă
            afirmație, prezintă „valurile de întuneric” și „valurile de lumină” din decursul
            timpului, precum și raportul Vorland – Hinterland.
                   Într-un alt studiu, intitulat  Dunărinți  –  Dunăreni, numindu-i astfel pe
            „toți românii legați de Dunăre, acolo unde Dunărea trece prin Carpați – cum
            am  zice  «oamenii  Dunării»  sau  ai  ținutului  dunărean”,  face  o  incursiune  în
            timp, subliniind atracția marelui fluviu pentru marii conducători ai Antichității
            (Darius,  Alexandru  cel  Mare,  Lisimah)  și  până  în  vremurile  moderne  și
            constatând că: „Secolul al XIX-lea a fost, într-o privire, ca un răsărit de soare.
            Cărturarii  i-au zis  «secolul  naționalităților».  Dunărea  a  ajuns  străbătută  de
            atâtea vapoare, încât a fost înălțată la rangul de a «opta mare» a Europei” . Cât
                                                                                   25
            de frumos și relevant spus! Va conchide sentențios: „Cei legați de Dunăre ori
                                          26
            scapă cu toții, ori pier cu toții” .
                   Simion Mehedinți reia tema Dunării ca factor geopolitic într-un studiu,
            de asemenea foarte  semnificativ, intitulat  Fruntaria României  spre  răsărit,
                            27
            publicat în 1941 .

            22  Idem, p. 152.
            23  Idem, p. 158.
            24  Idem, p. 159.
            25   Simion  Mehedinți  (1939),  Dunărinți  –  Dunăreni,  în  „Timocul”,  republicată  în  „Opere
            complete”, op. cit., p. 183.
            26  Idem, p. 185.
            27  Simion Mehedinți (1941), Fruntaria României spre Răsărit, „Revista Fundațiilor Regale”,
            An VIII, nr. 8-9, pp. 250-273, studiu republicat în „Opere complete” (1943), pp. 268-290 și în
            E.I. Emandi, Gh. Buzatu, V. Cucu (1994), Geopolitica, vol. I, Ed. „Glasul Bucovinei”, Iași,
            pp. 128-146.

                                                  10
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16