Page 61 - Istoria-SGR
P. 61
ISTORIA SOCIETĂȚII DE GEOGRAFIE DIN ROMÂNIA 1875-2017
rezolvată. Contractul de comodat încheiat în 2009 cu Facultatea de
Geografie, camera 309 b, a expirat și noua conducere nu a mai dorit
continuarea lui. Astfel, Societatea a fost pusă în imposibilitatea de
a mai solicita instanțelor judecătorești aprobarea modificărilor la
Statut și a noii conduceri, întrucât prima condiție în astfel de situații
este demonstrarea că Societatea funcționează într-un sediu deținut
legal, prin contract de cumparare/de închiriere/de comodat.
Prin urmare, deciziile Congresului nu au fost ratificate de
instanța judecătorească, rămânând valabile cele anterioare.
4 Congresul din 28 octombrie 2017*
* Textele notate de aici înainte cu asterisc, precum și selecția documentelor
din capitolul final „PRO MEMORIA”, aparțin subsemnatului, întrucât
autorul lucrării, profesorul Mihai Ielenicz, președinte al Societății încă din
2004, se săvârșise din viață la data de 20 aprilie 2017, într-un accident
stupid, petrecut într-o călătorie la Marea Moartă. Avea în spatele biroului
său de la Universitate, în vitrina bibliotecii, chiar imaginea foto-aeriană a
locului pe care dorea să îl vadă și unde, din păcate, și-a găsit sfârșitul. Dar
Domnia Sa participase activ la pregătirile pentru manifestările geografice
din 2017 (Conferința Națională Anuală de la București și Congresul de la
Brașov), precum și Conferința Națională Anuală de la Alba Iulia, din 2018.
E o datorie de onoare să consemnăm și aceste evenimente, întrucât au făcut
parte din viziunea și propunerile Profesorului, iar detaliile au fost discutate în
amănunt de către subsemnatul cu domnul profesor. Ultimele ocazii au fost: ziua
mea de naștere, 4 aprilie 2017, vizita la Palatul Regal Elisabeta, 29 martie
2017, unde, împreună cu Dan Bălteanu, am fost primiți de Alteța Sa Regală,
principele Radu, tocmai pentru a discuta despre desfășurarea Simpozionului
de la Salonul Carol I din 1 iunie, cuprins în Programul manifestărilor
Conferinței de la București. Chiar mi-am permis să îl întreb atunci pe ASR
Principele Radu dacă Majestatea Sa, Regele Mihai I cunoaște preocupările
Societății și cât de mult prețuim moștenirea lăsată de predecesorul Său, Regele
Carol I. Ne-a răspuns că Majestatea Sa este la curent cu tot ceea ce facem, se
bucură să audă că purtăm cu mândrie Înaltul Său Patronaj. O lacrimă de
bucurie am văzut atunci în colțul ochilor senini, albaștri, ai Profesorului.
După vizită, fiind o zi frumoasă de primăvară, ne-am plimbat linistiți,
împreună, toți trei, pe Aleile Muzeului Satului, aflat în imediata apropiere
60

