Page 70 - Istoria-SGR
P. 70
MIHAI IELENICZ
42015 – Conferința Națională Anuală de la Craiova
A fost concepută de un larg colectiv de profesori geografi (membri
ai filialei) din învățământul preuniversitar, de la Universitatea din
Craiova, specialiști în domenii colaterale, Inspectoratului școlar,
diferite instituții din municipiu și județ, Prefectură și Primărie etc.
Au participat peste 200 de profesori și invitați, care au susținut lucrări
(cinci în plen și 111 în cinci comisii), cele mai valoroase fiind tipă rite
în diferite reviste de specialitate (Analele Universității, Terra, la alte
instituții), iar ideile principale fiind cuprinse în volumul de rezumate
editat de organizatori. În prima zi, participanții, sub îndrumarea
profesorilor localnici, au vizitat centrul orașului și diferite edificii
reprezentative, precum și parcul, grădina botanică și stațiunea de
cercetări Segarcea, din sudul județului. Programul din cea de-a doua
zi a fost axat pe desfășurarea prezentării comunicărilor, într-unul
dintre cele mai frumoase amfiteatre ale Universității, com pletat cu
vizitarea acesteia și a Facultății de Geografie. Un loc dis tinct l-a
reprezentat prezența Casei Regale, prin Aleța Sa Regală, Principesa
Maria. În final, s-a întocmit și aprobat rezoluția Confe rinței, cu
probleme însemnate. În ultimele zile s-a efectuat o excursie geografică
complexă în România (valea Jiului, lunca Dunării, orașul și podul
de la Calafat), Bulgaria (orașul Vidin) și Serbia (podișul și spațiul
montan din bazinul Timocului), discuții cu mesageri ai populației
românești, în seara zilei (la Kladovo), o parte dintre ideile analizate
(îndeosebi cele care vizau intensificarea relațiilor dintre românii
din România și cei din Timok, precum și sprijin pentru obținerea
unor gratuități de studii pentru tineri la Timișoara, Drobeta Turnu
Severin, Craiova), au fost incluse în Rezoluția Conferinței, înaintată
Ministerului Învățământului și la Parlament. Permanent s-au dat
explicații complexe în puncte semnificative, urmate de discuții,
schițe etc., dar s-au vizitat și orașele Calafat, Vidin, Bor, Negotin,
Kladovo).
69

