Page 73 - Istoria-SGR
P. 73
ISTORIA SOCIETĂȚII DE GEOGRAFIE DIN ROMÂNIA 1875-2017
4 2018 – Conferința Națională Anuală este găzduită (firesc)
de orașul Marii Uniri, Alba Iulia*
Întrucât data trimiterii spre tipar a lucrării premerge doar cu
câteva zile începutul manifestării, pregătirile sunt finalizate și suntem
în măsură să le consemnăm, măcar pentru istorie, întrucât cei 160
de participanți vor vedea oricum, „pe viu”, ce se va întâmpla frumos
la Alba Iulia.
Cea mai așteptată zi este, desigur, vineri 1 iunie, când se vor
susține comunicările științifice în plen și pe secțiuni, pregătite și
anunțate încă din aprilie.
Invitatul de onoare este profesorul André Dauphiné de la Univer-
sitatea din Nice, Franța, cu expunerea „Complexité et Géographie”.
Pe 2 iunie se desfășoară aplicația practică, pe un traseu inedit
pentru mulți: Alba Iulia – Cheile Vălișoarei – Cetatea Colțești –
Rimetea – Cheile Burului – Cascada Vânătările Ponorului – Huda
lui Papară – Pensiunea „Sub Piatră” (cină, cazare, mic dejun).
Pe 3 iunie, o parte dintre participanți, aproximativ 50, se vor
întoarce la Alba, iar cealaltă parte, tot 50, se va îndrepta spre Vidra
de Sus, (comuna Avram Iancu), pe Valea Arieșului Mic, în Țara
Moților. Gazde primitoare sunt: primarul – prof. Sandu Heler,
viceprimarul – Cristian Cristea, vestitele tulnicărese și directorul
revistei TERRA MAGAZIN – Costin Diaconescu.
Una dintre aceste surprize este lansarea unei cărți de drumeție:
„Prin țara lui Avram Iancu”, scrisă de un tânăr profesor de geografie
de la ASE București, Marius Cristian Neacșu.
Mulțumiri speciale, în avans, președintelui Filialei SGR Alba,
prof. Mioara Bulbucan, vicepreședintelui Nicolae Rusalin Sicoe și
tuturor colegilor organizatori.
* Vezi pagina 60.
72

