Page 62 - Buletin-SGR-ILFOV-2018
P. 62
fi amplificată prin implementarea unor măsuri care să urmărească creșterea nivelului de
dotări, a capacităților de cazare, care să reprezinte o premisă pentru creșterea atractivității
și a serviciilor turistice. În același timp, în paralel cu dezvoltarea locală, trebuie urmărită
dezvoltarea în comun a unei strategii de dezvoltare turistică la nivelul localităților din acest
areal, prin implementarea unor proiecte în comun la nivelul întregului areal sau al unor
arii de atractivitate turistică. În cadrul acestui areal turistic, propunem următoarele arii de
atractivitate turistică:
1. Fundeni-Frunzănești-Plătărești-Cernica
2. Brănești-Pasărea-Pantelimon
3. Găneasa-Moara Domnească
4. Afumați-Ștefăneștii de Jos
5. Otopeni-Tunari
Proiectele de dezvoltare turistică ar trebui să urmărească cooperarea dintre două sau
mai multe localități pentru dezvoltarea în comun a unor programe sau circuite și promovarea
acestora prin diverse forme de publicitate (hărți, pliante, marcaje etc.). Singura posibilitate
ca în acest areal turistic să se intensifice activitatea turistică, şi îndeosebi turismul organizat,
este o colaborare cât mai strânsă cu agenţiile de turism interesate în includerea acestui spațiu
în circuitele turistice periurbane. În acest sens, crearea unor pachete de servicii şi produse
turistice specifice poate stârni interesul agenţiilor de turism.
Acțiuni de promovare și publicitate. Acţiunile de promovare şi publicitate reprezintă
un element esențial în susținerea afluxului de vizitatori. În acest sens, în paralel cu
implementarea unor programe și investiții, trebuie luate o serie de măsuri care să promoveze
şi să facă acest areal turistic cunoscut, în vederea intensificării fluxurilor turistice în zonă.
Astfel de acţiuni de promovare şi publicitate pot fi:
- înfiinţarea unor puncte de informare turistică (chiar a unei agenţii de turism);
- semnalizarea complexelor turistice şi a principalelor obiective din zonă și realizarea de
panouri publicitare pe căile de acces principale, precum şi în alte localităţi limitrofe (Bucureşti);
- realizarea de materiale publicitare cu obiectivele turistice, materiale publicitare ce vor
fi puse la dispoziţia agenţiilor de turism interesate: pliante, reviste, CD-uri, site-ul arealului
turistic, pagini web etc.;
- promovarea unor circuite turistice care să cuprindă obiectivele cultural-istorice din
lungul văii Pasării (care pot include și obiective din proximitate);
- elaborarea și marcarea unor trasee pentru bicicliști care să includă obiectivele naturale
și antropice din arealul turistic. Un exemplu în acest sens ar fi amenajarea unui circuit pentru
biciclisti intitulat „Drumul Pasării”;
- integrarea bazinului văii Pasărea într-un areal turistic extins la spațiul din estul
Bucureștiului, care să diversifice oferta obiectivelor și serviciilor turistice;
- atragerea de investitori care să investească în servicii de agrement;
- promovarea ofertei turistice a arealului văii Pasărea la agenţiile de turism interesate
de zona periurbană a Capitalei;
- convingerea principalelor agenţii de turism în sensul includerii arealului văii Pasărea
în circuitele de turism periurbane, alături de zonele turistice şi de agrement din nordul
Bucureştiului;
- promovarea acestui areal turistic la târgurile, bursele şi expoziţiile de turism
organizate în ţară, prin pachete de servicii şi produse turistice specifice: turism cultural-isto-
ric, vânătoare şi pescuit sportiv, competiţii sportive, pelerinaje religioase.
61

