Page 81 - Terra-SGR-2018
P. 81
Sarmizegetusa, bisericile de piatră din secolele XI-XII de la Strei, Sângiorgiu,
Densuș, Sântămărie Orlea, muzeul etnografic din Hațeg etc. Accesul turiștilor
este favorizat de existența unei rețele dense de drumuri modernizate din
Depresiunea Hațeg și a drumurilor secundare din zona montană. Dintre formele
de turism sunt favorizate aici turismul itinerant și de odihnă și în special
turismul de cunoaștere.
3. Zona turistică Ținutul pădurenilor – Poiana Ruscă
Include sectorul hunedorean al Munților Poiana Ruscă. Caracteristica
acestei zone rezultă din întrepătrunderea a două elemente: relieful montan cu
altitudini reduse (sub 1 300 m) și interfluvii plate și caracteristicile
etnofolclorice. Întreaga zonă aparține din punct de vedere etnografic Ținutului
Pădurenilor, cunoscut prin obiceiurile de botez și nuntă, portul strămoșesc
nealterat, folclorul specific și ocupațiile tradiționale. Așezările se dezvoltă
îndeosebi în zona interfluviilor, vegetația forestieră fiind înlocuită pe mari
suprafețe cu fânețe și pășuni.
Relieful domol este mai puțin atractiv, fapt care se reflectă într-un
număr mai mic de turiști care practică drumeția în acest sector. Iernile sunt
blânde, cu zăpadă puțină, agrementul hibernal neavând condiții optime de
dezvoltare. Construirea lacului de acumulare de la Cinciș, pe râul Cerna, a dus
la o creștere a potențialului natural turistic.
Infrastructura turistică este relativ bine dezvoltată, în zona lacului
Cinciș unde există moteluri, pensiuni și vile turistice. În perspectivă zona își
poate diversifica mult oferta în zona turismului rural. Accesul în interiorul
acestei zone este facilitat de existența unei șosele modernizate și a numeroase
drumuri forestiere. Tipurile de turism favorizate aici sunt turismul itinerant,
turismul de cunoaștere și cultural (festivalul folcloric Drăgan Muntean).
4. Zona turistică Mureș-Strei
Include Culoarul Mureș-Orăștie și Văile Streiului Inferior și Cernei
Inferioare, fiind cea mai complexă și eterogenă zonă turistică. Specificul ei este
dat de diversitatea obiectivelor, în general antropice, care se dezvoltă într-o
zonă depresionară în care se dezvoltă ariile turistice Deva și Hunedoara și
localitățile turistice Orăștie Călan și Simeria. Peisajul este variat, incluzând o
succesiune de bazinete și de defileuri, lunci, terase, dealuri și măguri vulcanice.
Dintre elementele naturale amintim Dealul Cetății Devei, declarat
monument al naturii, Măgura Uroi, Pădurea Bejan (Deva), Pădurea Chizid
(Hunedoara) și Parcul Dendrologic (Simeria), cu regim de rezervații naturale.
Caracteristica zonei este dată însă de obiectivele antropice dintre care se pot
menționa Castelul de la Hunedoara, Cetatea Devei, bisericile de lemn (Lăpugiu
80

