Page 37 - Istoria-SGR

ISTORIA SOCIETĂȚII DE GEOGRAFIE DIN ROMÂNIA 1875-2017

inalienabile, pe care nimeni nu le poate nici muta, nici fărâma.
Biruințele cele mai mari sunt cele zilnice – munca împlinită exact
ceas cu ceas și legătura tot mai strânsă cu pământul moștenit ne
vor pregăti cele mai mari izbânzi în viitor. Să muncim, deci, să
nădăjduim și să fim treji la datorie. Cu gândul la toți care s-au
jertfit pentru neamul legat de Carpați, să urmăm pilda lor și sunt
sigur că se va împlini vorba veche: „vitejia dreptății va birui. Urez
Societății de Geografie spor la muncă și vă făgăduiesc tot sprijinul
Meu pentru a ridica neamul deasupra tuturor nevoilor interne și
externe. Așa să ne ajute Dumnezeu!”
(Revista Geografică Română, 1941, an IV, fasc.1)

Marile greutăți, deși diferențiate ca pondere în deceniile de la
mijlocul veacului, au fost influențate de diverși factori, între care
esențiali au fost:
– greutățile materiale și pierderile umane determinate de război
(o bună parte dintre membrii săi, inclusiv din conducere, erau
pe front sau în diferite dispozitive operaționale);
– Societatea avea o conducere eterogenă (existau și geografi, dar
aceștia nu erau încă majoritari);
– era lipsită de fonduri.
Per ansamblu se simțea absența, iscusința de excelent organizator,
limpezimea gândirii și a hotărârii lui S. Mehedinți. Ca urmare, între
1940 și 1962 au fost peste două decenii în care Societatea geografică
românească a urmat un drum marcat de obstacole impuse de factori
alogeni (război, influența U.R.S.S.), dar în care dăruirea, credința
și știința discipolilor săi (de la universitari la simpli profesori și
cercetători) au reușit să o protejeze prin metode de păstrare a
tradiționalului, dar și de promovare a unor forme noi, adaptate la
situațiile ivite.
În intervalul 1940-1962 se pot separa două intervale (faze) în
care s-au produs diverse prefaceri care se pot înscrie într-un „mers”
relativ progresiv, dar sacadat al evoluției Societății.

36