Page 74 - Terra-SGR-2018

caracteristicile ei geomorfologice și pedogeografice erau și sunt deosebit de
favorabile dezvoltării unei agriculturi moderne, intensive și obținerii unor
producții cerealiere ridicate.
Terenurile din lunca Dunării, cu soluri aluviale neevoluate, pe alocuri
nisipoase și mlăștinoase, scoase de sub regimul inundabil, nu au corespuns
așteptărilor sub aspectul producțiilor. Drept urmare, în perioada de până în
1990, fermele agricole de stat care aveau terenuri și pe terasă, raportau
producții comasate, ascunzând nerentabilitatea suprafețelor îndiguite. Mai
mult, pe terenurile din lunca îndiguită, însoțite și cu scăderea nivelului apelor
freatice, au apărut procese de degradare prin deflație, pe solurile nisipoase,
sărăturare prin evapo-transpirație, subsidențe pe cele mlăștinoase turboase.
În acest sens menționăm o situație punctuală, referitor la sectorul de
luncă dintre Giurgiu și Oltenița, cu deosebire, fundul lacului Greaca, în
suprafață de 7 400 ha, care, prin desecare, era în proporție de peste 50%
neproductiv. La solicitarea cunoscutului ziarist de la România liberă, Petre
Mihai Băcanu, prof. univ. dr. Petre Gâștescu și dr. Ion Iordan de la Institutul
de Geografie, am analizat și redactat un articol, prin care s-a prezentat
situația acelui spațiu sub aspect ecogeografic și economic, articol cules în
„șpalt”, și care nu a primit avizul pentru publicare de la Departamentului
Agriculturii de Stat al Ministerului Agriculturii din anul 1988.
Prin îndiguirea Luncii Dunării, s-a pierdut un capital genetic deosebit, o
biodiversitate remarcabilă și cu valențe economice – pescuit, vânătoare, masă
vegetală (papură, stuf), un biofiltru al poluanților drenați de fluviu și de pe
terase, un topoclimat care atenua regimul termic și ridica umezeala aerului etc.
De asemenea, odată cu îndiguirea luncii inundabile s-a restrâns, până la
dispariția spațiului de libertate al Dunării, care funcționa în perioada apelor
mari de primăvară, cu rol în atenuarea viiturilor și deci, la insecuritatea unor
așezări rurale, a multor construcții edilitare portuare.
Apărarea împotriva inundațiilor a terenurilor îndiguite și a multor
obiective socio-economice a necesitat alocarea de fonduri bănești, de forță de
muncă și implicarea instituțiilor abilitate (inspectoratele situațiilor de urgență,
dar și autoritățile locale riverane).
Un prim episod, în „comportarea” Dunării, au fost inundațiile din iulie
1970, când presiunea apelor mari și viitura asupra digurilor de apărare a fost
destul de mare, repetată în 2006 (Fig. 2), 2009, atunci când s-au produs mai
multe breșe în diguri, cu inundarea unor așezări (Rast) și incinte îndiguite,
producând multe pagube materiale (Rast-Bistreț, Spanțov, Călărași, Făcăieni,
Isaccea etc).

73