Page 71 - Terra-SGR-2018

un intens schimb de produse între populația locală și negustorii care urcau cu
corăbiile lor pe Dunăre în sus.
Un rol important în dezvoltarea vieții social-economice în lungul
Dunării l-au avut romanii, care au organizat în aceste locuri garnizoane
militare, au ridicat cetăți și au construit orașe: Drobeta, Turris (Turnu
Măgurele) și Troesmis (Iglița). De remarcat că, în Evul Mediu, alături de daco-
romani au trăit aici pecenegi, cumani, slavi, care cu timpul au fost asimilați de
autohtoni dar, de la care au rămas o serie de toponime tipice: Călmățui, Urlui,
Cătălui, Mătălui, Mielui, Mislui, Mituzlui etc. (Conea, 1957,1958). Balta
Ialomiței a fost în trecutul istoric cea mai locuită arie a Dunării din aval de
Călărași: „...În ținutul bălților Dunării și Mostiștei, cuprinzând atât malurile
înalte ale fluviului, cât și însăși Balta Dunării cu insulele și tăpșanele ei, pe
toată întinderea, de la Oltenița la Gura Ialomiței, întâlnim o adevărată țară
geto-dacă, plină de așezări străvechi, începând din vremea armelor și
uneltelor de piatră, adică de acum 5 000 de ani” (Pârvan, 1923, p. 55).
Grădiștele/popinele purtătoare a urmelor unor așezări umane. Aceste
forme de relief, martori de eroziune sau grinduri fluviale fragmentate și izolate
de albia Dunării, sunt multe, începând în aval de Calafat, care, în limba slavă
veche, însemna „castru, fortăreață, cetate, loc întărit”, au reprezentat așezări
omenești (Conea, 1974).
Astfel, sunt cunoscute gădiștele/popinele permanent sau temporar
locuite – Potelului, Găujanilor, Gostinului, Gumelniței (cultura neolitică),
Ceacului, Mocanului – toponim-document al transhumanței –, Cuneștilor etc.
În Balta Brăilei, sunt de remarcat grădiștele riverane Bărăganului: Grădiștea
Mare, Scoicii, Oltinei, Dichisenilor, Grădiștea Înaltă, Lătenilor și popinele din
luncă au fost cândva, permanent sau temporar, locuite. Localnicii riverani ai
Dunării spun: „pe orice grind din valea Dunării dacă ai să sapi vei găsi
oseminte omenești și...cioburi” (Conea, 1956). Se poate afirma că, lunca,
respectiv bălțile Dunării, au fost mult mai bine populate decât în prezent.
Importanța strategică și posibilitățile pe care le-a oferit populației, pentru hrană
și adăpost, explică vechimea așezărilor și persistența continuă a populației
autohtone.
Evident că, pe lângă lunca propriu zisă, pe limesul dunărean, cu
așezările sale „urbane” – cum au fost Brăila, Vicina, Cetatea de Floci – s-au
practicat activități economice, prin care se făceau schimburile comerciale cu
Brașovul și, mai departe, cu Europa Centrală prin Calafat-Vidin (Vadul
Cumanilor), Turnu Măgurele, Zimnicea, Giurgiu și Oltenița.
Începând cu secolul al XV-lea, comerțul pe Dunăre se reduce, datorită
restricțiilor impuse de turci, orașele dunărene Brăila, Giurgiu și Turnu
Măgurele, fiind transformate în raiale, care înglobau în limitele lor și unele

70