Page 72 - Terra-SGR-2018

sate din împrejurimi (de exemplu 50 de sate în raiaua Brăilei și 25 în cea a
Giurgiului).
În multe documente din secolele XV-XVII, sunt menționate numele
unor sate care dovedesc permanența populației românești pe cele două maluri
ale Dunării, începând din aval de defileul Porțile de Fier până la vârful deltei.
O contribuție însemnată în acest sens au avut-o și păstorii ardeleni, care iernau
oile în luncă și deltă formând așezări, la început temporare, ulterior devenind
permanente.
După pacea de la Adrianopol (1829), când comerțul pe Dunăre devine
liber, se desființează raialele, iar capitalele unor județe se mută în orașele
porturi (Giurgiu, în 1831; Călărași, în 1832; Turnu Măgurele și Brăila, în
1837; Turnu Severin, în 1841).
Din documentele cartografice, de la Harta Olteniei a lui Fr. Schwanz
(1718-1722), Harta austriacă din 1790-1791, Harta rusă din 1835, până la
cele ale lui Lambert de la sfârșitul secolului al XIX-lea, se constată că multe
din așezările rurale situate în Lunca Dunării s-au retras la contactul și pe
terasele fluviatile dunărene, datorită inundațiilor (Bistreț, Prundu, Greaca,
Fetești, Ostrov), rămânând în luncă doar: Desa și Sărata (jud. Dolj); Braniștea,
Gostinu și Oinacu (jud. Giurgiu); Giurgeni (jud. Ialomița); Vadu Oii (jud.
Constanța); Stanca și Stăncuța (jud. Brăila); Grindu, I.C. Brătianu și Smârdan
(jud. Tulcea) și cele din Balta Brăilei, cu deosebire, în partea sudică (Plopi,
Măgureni, Mărașu, Băndoiu, Țăcău, Agaua, Salcia, Frecăței, cf. Conea, I.,
Badea, L., 2006).
Acțiunea de îndiguire a Luncii Dunării. Îndiguirea luncii Dunării a
stat în atenția a două mari personalități românești, încă de la începutul secolului
XX – Anghel Saligny, inginer constructor, și Grigore Antipa, hidrobiolog – cu
puncte de vedere diferite. Astfel, Saligny printr-o lege promovată în 1910,
susținea îndiguirea totală. Grigore Antipa, în lucrarea Regiunea inundabilă a
Dunării (1910) arăta, cităm: „a seca bălțile sau a micșora chiar suprafețele lor
fără a le înlocui cu alte izvoare de umiditate cel puțin egale cu el, ar fi a se
produce un dezechilibru în economia naturii, care ar avea efecte foarte
periculoase, atât pentru viitorul agriculturii, cât și, în general, pentru clima
acestor regiuni și a tot ce depinde de dânsa”.
Dezideratul lui Anghel Saligny a fost realizat, cu deosebire, după anul
1960 când de la primele amenajări agricole – Chirnogi (1904-1906), continuate
cu cele de la Mânăstirea Luciu Giurgeni, pe câteva mii de ha – acțiunea de
îndiguire generalizată s-a produs în perioada 1960-1990, fiind scoasă din regim
natural, cu eliminarea funcțiilor benefice ale Luncii Dunării și expunerii la
numeroase riscuri, 79% din suprafață, de la Calafat până la Isaccea (Tab. 1,
Fig. 1).

71