Page 72 - Buletin-SGR-ILFOV-2018

în timpul Marii Revoluții și în secolul al XIX-lea. De-abia Constituția franceză din
2008 statuează că graiurile locale, acum pe cale de dispariție, fac parte din patrimoniul
cultural al Franței și trebuie să fie ocrotite și dezvoltate.
Această experiență istorică, care are drept subiect unul dintre cele mai unitare și
mai compacte state naționale, ne sugerează măsura în care visata unitate lingvistică și
culturală a națiunilor rămâne o himeră. Cu atât mai mult, dezvoltarea altor comunități
imaginare, cum li se spune adesea națiunilor în literatura recentă de specialitate, nu
poate duce către realizarea unui bloc etno-lingvistic compact, așa cum îl visa revoluția
franceză.

Cauze
Virulenţa naţionalismului ca ideee politică şi interesul crescut al acelor forțe politice
care se bazează pe această idee pot fi explicate prin trei grupe de factori: moştenirea
istorică; curente socio-economice şi schimbări politice; manipularea politică.
Istoria este un element crucial al politicului, mai ales în Europa Centrală şi de Est.
Creşterea naţionalismului, formele pe care le ia şi conflictele pe care le generează sunt în
mare măsură determinate de moştenirea istorică specifică a regiunii în cauză.
Tradiţia naţionalismului în Europa Centrală şi de Est a fost moderată de mai mulţi
factori: dominaţie străină îndelungată; proces întrerupt de formare a statului; insecuritate
naţională şi conflicte; antipatii şi resentimente etnice, religioase, politice; mituri naţionale
şi o istorie de reguli autoritare.
O interpretare selectivă a moştenirii istorice ar servi unor interese importante.
Trecutul e o sursă de inspiraţie şi consolare, plin de lecţii şi avertismente, incidente şi
adevăruri absolute. Naţionalismul folosește politici simbolice: el simplifică şi obscurizează
realitatea, cere şi dă răspunsuri uşoare, foloseşte miturile colective. Bulgaria, de exemplu,
duce după ea „nefericita soartă istorică de a fi bariera care a ţinut musulmanii afară din
Europa”, ce era să ducă la conflicte între bulgari şi etnicii turci din Bulgaria. „Ei au salvat
Europa de musulmani”, la fel cum au făcut-o şi croaţii, polonezii, maghiarii, moldovenii
şi chiar sârbii.
La anumite momente de schimbări radicale, istoria oferă simboluri şi ritualuri ce
ajută la crearea unui sentiment de identitate şi securitate. Această privire în trecut nu
găseşte în societăţile post-comuniste prea multe exemple de toleranţă şi democraţie.
Mulţi dintre eroii naţionali creditaţi cu contribuţii incontestabile la istoria naţiunilor
nu prea sunt distinşi prin aceste caracteristici. Au existat moderaţi printre ei, naţionalişti
conservatori ai secolului al XIX-lea.
În primul rând, aceste figuri istorice au însemnat lucruri diferite pentru oameni
diferiţi. Ei sunt eroi naţionali în adevăratul sens al cuvântului, parte a moştenirii grupului
etnic dominant în societate. Numele lor au fost deseori asociate, însă, cu acţiuni de
suprimare a minorităţilor etnice şi politice.
În al doilea rând aceşti lideri istorici au fost idolatrizaţi de diferiţi oameni pentru
motive diferite.
În al treilea rând, această idolatrizare a acestor figuri istorice nu a fost făcută
oficială, dar situaţia se schimbă.
În al patrulea rând, comparat cu figurile politice proeminente, importanţa istorică
a acestor figuri istorice e mai puţin relevantă. Locul proeminent al istoriei în interesul
societăţii şi discursurilor politice e mai mult decât un simplu simptom al virulenţei
gândirii naţionaliste. Istoria a fost manipulată, distorsionată şi suprimată de conducătorii
comunişti şi de predecesorii lor. În acest sens Revoluţia de la 1989, pentru România, a
fost un moment de revelaţie, unul de adevăr.

71