Page 74 - Buletin-SGR-ILFOV-2018

străin. Asistăm, la sfârşitul secolului al XX-lea, în Balcani şi în Caucaz, la escaladarea
brutală a vieţii cotidiene a Europei. Europenii din vestul şi centrul continentului
privesc cu un fel de suficienţă fariseică spre sud-est. Ei nu-şi dau seama că, într-o
formă mai atenuată, asistă la aceeaşi epurare etnică şi culturală, la același proces de
separaţie, dacă nu cumva, în regiunile lor, le-au realizat deja de mult timp. Nicicând
oamenii nu au trăit mai bine decât în a doua jumătate a secolului trecut, un secol al
extremelor, dar care e cel mai ucigător dintre toate. Una dintre cauze ar fi nebunia
etno-naţionalistă care a cuprins Europa în repetate rânduri. La sfârşitul secolului, părţi
întregi ale continentului trec prin noi izbucniri ale acestui flagel. În Europa de Vest,
valuri de xenofobie, antisemitism şi rasism cuprind întreaga societate. Problemele din
Europa au făcut ca dimensiunea etnică a conflictelor din alte continente să iasă şi mai
mult în evidenţă.
Etnicizarea crescândă a politicii nu se manifestă numai în politica înaltă. Şi viaţa de
zi cu zi din societăţile noastre trece printr-o fază de naţionalizare şi etnicizare. Steagurile
şi drapelele creează pe stadioane o atmosfere naţionalistă, tendinţele etno-naţionaliste
sunt la modă, în muzică şi reclame câştigă tot mai mult teren.
Etno-naţionalismul se bazează tot mai mult pe supoziţia că „popor”, „naţiune”
şi „etnicitate” reprezintă categorii naturale. Chiar dacă etno-naţionaliştii nu mai aduc
argumente rasiale şi biologice, ei se declară totuşi adepţi ai diferenţelor culturale, din care
derivă inegalitatea şi, ca atare, calitatea diferită a oamenilor. Pentru a evita amestecul
culturilor şi al grupurilor etnice, ei se pronunţă pentru segregaţie şi separaţie.
Societatea occidentală modernă este marcată de voinţa de realizare a bunăstării
economice, a coeziunii sociale şi a democraţiei liberale. Dacă analizăm relaţiile din
interiorul triadei, constatăm că Europa se află într-o fază dificilă de tranziţie. Până în anii
’60, teoreticienii modernismului credeau că democraţia şi piaţa sunt legate automat una
de cealaltă. Problemele globale ale economiei mondiale şi ale mediului necesită mai mult
decât mecanismul economiei de piaţă. Astfel, autoritarismul Asiei devine pentru mulţi
tot mai atractiv, pentru că oferă succese economice şi coeziune socială fără să fie nevoit
să suporte costurile sociale ale individualismului vestic. Oamenii din Europa încep să-şi
pună întrebarea: să renunţăm la drepturile noastre cetăţeneşti pentru a ajunge la un nivel
de bunăstare superior? Uriaşele migrări din a doua jumătate a secolului trecut, reluate
în prezent la o scară și mai mare, şi naţionalizarea crescândă a Europei de Est, după
prăbuşirea imperiului sovietic, au readus problemele identităţii în centrul interesului
politic.
În decursul istoriei europene au existat mai multe modele de abordare a diversităţii
culturale într-o comunitate politică. În primul rând, ne gândim la tipul imperiilor
cuprinzând mai multe popoare: habsburgic, roman, unde baza convieţuirii o constituia
ansamblul de reguli politico-administrative. Deoarece grupurile îşi respectau graniţele
geografice şi culturale, ele se aflau mai tot timpul într-o coexistenţă paşnică.
Un al doilea model îl oferă statele bi- sau tri-naţionale, ca Elveţia, Belgia, Cipru.
Condiţia, înainte de toate, e ca grupurile religioase şi etnice să se tolereze reciproc şi să
stabilească de comun acord regulile unui mod de existență.
Un al treilea model îl poate constitui statul naţional de tip vestic, în care o etnie
dominantă guvernează viaţa publică, organizează statul după propriile idei. De regulă, li
se recunoaşte dreptul de a fi altfel nu grupurilor, ci indivizilor, diferenţa colectivă fiind
una privată.
Un ultim model ar fi societatea formată prin imigrare, cum ar fi SUA. Aici se
naţionalizează numai drepturile politice ale cetăţeniei şi se recunoaşte pluralitatea
culturală.

73