Page 77 - Buletin-SGR-ILFOV-2018

Romanitatea orientală are o compoziţie etnică iniţială şi transformată de-a lungul
timpului, cuprinzând un număr important de entităţi etnice şi lingvistice care au traversat,
au locuit şi locuiesc teritoriul asociat acesteia.
Al doilea element al definirii spaţiului naţional îl reprezintă substratul mediului
natural, care este în mare parte carpatic (dar nu numai). Pentru simplificare, raportul dintre
romanitatea orientală şi spaţiul carpatic este relativ satisfăcător, chiar dacă în componenţa
interioară a statului există şi spaţii care exced dimensiunea carpatică (spaţiul moldavo-po-
dolic, pontic, panonic).
Astfel, spaţiul carpatic (definit foarte sugestiv de Vintilă Mihăilescu sub forma
„Carpaţii Sud-Estici”) şi romanitatea orientală care îl locuieşte reprezintă o relaţie suficient
de precisă pentru a identifica şi descrie identitatea României la mezoscară.

(2) Poziţia geografică
În definirea poziţiei geografice au existat, în mod frecvent, aprecieri referitoare la
caracterul favorabil al acesteia. Este evocată, astfel, existenţa unor trasee, legături, fluviul
Dunărea, Marea Neagră etc., ca elemente de favorabilitate. De asemenea, elementele
restrictive, provenite din componenta istorică a evoluţiei populaţiei acestui teritoriu, se
referă îndeosebi la poziţia pe care a avut-o ca spaţiu de contact, influenţat de creşteri şi
descreşteri ale celor trei imperii semnificative din regiune. Fiecare imperiu a „presat”
în anumite intervale de timp, în mod succesiv, pe componente ale actualului teritoriu
naţional, inducând diferenţieri în cadrul acestora (care se manifestă şi astăzi, chiar sub o
formă aspiraţională).
Realitatea este însă mult mai uşor de exprimat în felul următor: România a fost şi este
situată „la marginea Europei”. Această formulare cunoscută redă, foarte plastic, poziţia reală
a ţării noastre de situare la „marginea” spaţiului civilizaţional – nucleu al Europei. Existenţa
unor facilităţi rezultate din această poziţie (îndeosebi Marea Neagră şi Dunărea) nu reduc
din calitatea acestei observaţii, care a reprezentat şi reprezintă până în prezent caracteristica
de bază a poziţiei României.
Această poziţie, aparent, s-a îmbunătăţit în urma integrării ţării noastre în U.E., dar a
devenit mai precară spre contactul cu spaţiile din nord-est şi sud-est. În domeniul „poziţiei”
la nivel global, România are, în mod foarte clar, tendinţa de a fi marginalizată, ca efect al
dinamicii mondiale actuale.

(3) Caracterul echidistant şi echipotenţial al populaţiei faţă de teritoriu
Deşi romanitatea orientală are origini anterioare Imperiului Roman (cu populaţiile
cunoscute, care au existat pe acest teritoriu, dintre care daco-geţii aveau o vizibilitate
mai mare), fiind însă stabilizată în timpul extensiunii maxime a acestuia (dar începută şi
continuată după „părăsirea” Daciei de către romani), este în prezent formată, în realitate,
dintr-un amestec de grupuri etnice care s-au succedat în ultimele 4.000– 5.000 de ani şi au
fost integrate în populaţia sedentarizată a spaţiului sud-est carpatic.
Dintre populaţiile cu o istorie individualizată sunt mai cunoscute şi studiate grupurile
de celţi, greci (în oraşele-porturi pontice), până la popoarele denumite „migratoare” (goţi),
la popoarele slave (care au împărţit romanitatea orientală iniţială în mai multe fragmente),
huni, avari, popoarele de origine maghiară, tătari, turci, popoare din Imperiul Bizantin,
popoare germanice (iniţial saşi), precum şi populaţii mai recente (populaţii slave, evrei,
armeni etc.).
Conceptul de romanitate orientală subînţelege totodată şi toate aceste populaţii, al

76