Page 76 - Buletin-SGR-ILFOV-2018
P. 76

ROMÂNIA ŞI GEOGRAFIA ROMÂNIEI – DEFINIRI
                                            CONCEPTUALE ACTUALIZATE


                                                                                    Prof. dr. Octavian Mândruţ
                                                                    Universitatea de vest „Vasile Goldiş” din Arad

                           Rezumat.  Articolul  de  faţă  reprezintă  o  încercare  teoretică  şi  inovativă,  în  acelaşi  timp
                     (asemănător altor încercări anterioare publicate în Buletinul Societăţii de Geografie - filiala jude-
                     ţului Ilfov), referitoare la construirea unei imagini actualizate atât a României, ca entitate teritorială
                     în  contextul  actual,  cât  şi  a  geografiei  României,  ca  reflectare  a  acesteia.  Forma  tradiţională
                     de prezentare a geografiei României are un pronunţat caracter limitativ în raport cu domenii şi
                     concepte noi pe care le presupune aceasta.

                           Cuvinte cheie: romanitatea orientală, mondializare, componente spaţiale, regiuni geografice,
                     geografie istorică, arhitectura reliefului.


                           Geografia României (poate şi a altor ţări) şi-a păstrat, un timp îndelungat, o structură
                     şi o formă care au avut în vedere prezentarea şi, uneori, explicarea unor elemente care, în
                     mod tradiţional, se înscriu într-o structură de acest fel, începând de la poziţia geografică şi
                     până la ultimele elemente cu o tematică inclusă în geografie (turism, dezvoltare durabilă,
                     mediu etc.).
                           Originile acestei structuri se regăsesc în enciclopediile geografice tipărite în a doua
                     parte a secolului XIX şi de-a lungul secolului XX.
                           În ţara noastră, după mai multe încercări cu un pronunţat caracter integrator, dar des-
                     criptiv şi enumerativ, a existat un moment în care geografia României (prin geografia sa
                     fizică) a intrat într-o logică a unei tematici care a reflectat şi reflectă, în linii mari, „acoperirea”
                     geografică a statului nostru.
                           În prezent, conţinutul geografiei României ar trebui, teoretic, să fie sensibil modificat
                     în  raport  cu  evoluţia  cercetărilor  geografice  propriu-zise  (precum  şi  ale  unor  cercetări
                     asociate), contextualizarea mai precisă a raportului spaţiu – substrat – populaţie – economie
                     (România – natură şi societate, 2016), includerea unor domenii ale geografiei ignorate în
                     tratatele clasice, precum şi raportarea ansamblului spaţial la procesul de mondializare.


                           (1) Definirea României
                           Un reper important îl reprezintă definirea României ca entitate spaţială şi a Geografiei
                     României ca preocupare principală referitoare la prezentarea structurată, explicativă şi intu-
                     itivă a teritoriului naţional.
                           În definirea României, considerăm că este necesar să fie acceptat un punct de vedere
                     care exprimă cel mai clar raportul dintre substrat şi populaţie. Acest element îl reprezintă
                     înţelegerea caracterului determinant al definirii „romanităţii orientale”, ca sintagmă unifi-
                     catoare pentru populaţia dominantă a teritoriului ocupat.
                           Romanitatea orientală reprezintă specificul spaţiului geografic suprapus, în linii mari,
                     teritoriului României, identificând-o cu o anumită precizie în raport cu alte spaţii geografice
                     cu identităţi diferite. Se păstrează legătura iniţială a acestui teritoriu cu ideea de latinitate (prin
                     limba neolatină), cu geneza acestei populaţii legate de romanitatea târzie, orientală, dar şi aso-
                     cierea inechivocă cu spaţiul latinităţii (şi al romanităţii) ca realitate europeană şi mondială.
                           Romanitatea orientală cuprinde o populaţie cu origini diferite, care vorbeşte predo-
                     minant limba română ca limbă neolatină, organizată, structurată şi cu o formă evoluată.


                                                                75
   71   72   73   74   75   76   77   78   79   80   81