Page 36 - Buletin-SGR-ILFOV-2018
P. 36
„sectorul agricol Ilfov” (S.A.I.), subliniind prin denumire atât legătura preferenţială pe care
o are cu oraşul Bucureşti (ca „sector” al capitalei), cât şi complementaritatea funcţională
agricolă a acestuia. În anul 1997, arealul din jurul Bucureştiului (denumit iniţial sectorul
agricol Ilfov) s-a transformat în judeţul Ilfov, formând împreună cu oraşul-capitală regiunea
de dezvoltare Bucureşti-Ilfov.
2. Judeţul Ilfov şi judeţele României – elemente de comparaţie
După cum se poate observa din orice tabel reprezentând elementele principale ale
judeţelor României, judeţul Ilfov este cel mai mic ca întindere, cu o populaţie, însă, relativ
numeroasă pentru această întindere, reflectată şi în densitatea foarte ridicată a acesteia
(225 loc./km , cea mai mare din ţară, dar mult în urma oraşului Bucureşti). Densitatea
2
populaţiei este comparabilă (dar puţin mai mare) cu a judeţelor în creştere demografică
(Iaşi, Prahova).
Un element foarte important referitor la populaţia judeţului îl reprezintă creşterea
numerică a acesteia din momentul înfiinţării până în prezent, în contextul în care aproape
toate judeţele au avut scăderi demografice semnificative.
Există, de asemenea, o serie de caracteristici comparative ale diverşilor indicatori.
Populaţia urbană (140.000 loc.) reprezintă 44% din populaţia judeţului, ceea ce constituie o
valoare puţin sub media pe ţară, dar mai ridicată în raport cu alte 16 judeţe.
Populaţia reşedinţei judeţului (Buftea, cu aproximativ 22.000 loc.) reprezintă sub 7%
din populaţia totală a judeţului (cea mai mică valoare la nivel naţional), explicabilă prin
mărimea demografică şi numărul mare de oraşe (în total 8, ceea ce situează judeţul Ilfov la
jumătatea ierarhiei naţionale). În consecinţă, populaţia urbană medie (peste 17.000 loc.) este
relativ mică.
Populaţia rurală reprezintă aproape 56% din totalul populaţiei judeţului, cu un număr
de 32 comune (cel mai mic în raport cu celelalte judeţe).
Foarte interesant de subliniat este că, din cele 32 de comune, 26 au o populaţie mai
mare de 3.300 loc. (valoare care reprezintă media populaţiei pe comună la nivel naţional).
Aceeaşi valoare ridicată se observă şi în cazul comunelor foarte mari (cu o populaţie de peste
5.000 loc.), în număr de 21 (loc 7 ca valoare medie la nivel naţional).
Populaţia medie pe comună (peste 5.700 loc.) este foarte ridicată. Numărul de sate (91)
este cel mai mic în comparaţie cu judeţele ţării; acestea au o populaţie medie foarte ridicată
(peste 2.000 de locuitori, cea mai mare din ţară).
Aceste constatări, redate mai sus, reflectă dimensiunile relativ reduse ale judeţului,
concentrarea foarte ridicată umană şi numărul de localităţi. După cum se poate presupune,
caracteristicile demografice ale judeţului Ilfov au fost şi sunt influenţate de puterea de
atracţie a oraşului-capitală, care determină sporul demografic total al judeţului, dezvoltarea
unor oraşe noi, creşterea demografică ridicată şi concentrarea locuitorilor în aşezări
individualizate.
3. Context şi specific regional
Poziţia şi localizarea: Este situat în partea sudică a ţării, înconjurând capitala.
Reprezintă o „periferie” urbană şi rurală a oraşului Bucureşti, ocupând partea centrală a
Câmpiei Române.
Evoluţii semnificative: Judeţul Ilfov este singurul judeţ a cărui populaţie a crescut
constant, cu aproape 100 000 de persoane în două decenii. Industria este predominant post-
socialistă, ca rezultat al relocalizării acesteia din Bucureşti. Activitatea de servicii şi comerţ
35

