Page 82 - Buletin-SGR-ILFOV-2018

Caracterizarea succintă şi individualizată a fiecărei regiuni, aparţinând unei taxonomii
supraordonate obiective, constituie o oportunitate relativ nouă a geografiei României. În
acelaşi timp, există alte componente naturale (peisajele şi tipurile de mediu) care arată o
diversitate spaţială şi regională.
După cum am arătat (România – geografie regională, 2014), organizarea taxonomică a
regiunilor geografice pe baze naturale poate urma un alt mod de abordare care, cel puţin în
logica actuală, nu pare cu nimic inferior celui tradiţional.
O poziţie distinctă trebuie să o aibă prezentarea regiunilor construite, politico-ad-
ministrative, într-o formă care să îşi păstreze identitatea construcţiei iniţiale, dar şi raportul
cu mediul natural şi substratul subiacent.
Principalele entităţi politico-administrative (judeţele) pot fi analizate şi, eventual,
comparate între ele, pe baza unor criterii de similitudine (cu un număr de 12 – 14 indicatori
relevanţi), astfel încât să poată fi identificate elementele relevante ale fiecărei entităţi
teritoriale în raport cu celelalte. Poziţia contextualizată a judeţelor poate ajuta la evoluţia
acestora (prin identificarea unor oportunităţi rezultate din analiză), precum şi la modul lor
de asociere, spre construirea unor entităţi supraordonate, de tipul regiunilor.
O parte importantă într-o prezentare geografică a ţării ar trebui să o aibă descrierea şi
ex plicarea entităţilor istorico-geografice cu o anumită legitimitate în timp: regiuni istorico-
geografice, ţări, ţinuturi şi comunităţi elementare. Acestea reprezintă moduri de asociere teri-
torială care s-au configurat ca spaţii cu o obiectivitate şi coerenţă interioară diferite.
Entităţile de tip ţări şi ţinuturi au făcut obiectul unor analize, în ultimele două decenii,
ceea ce permite configurarea lor într-un mozaic structurat.

(12) România, Uniunea Europeană şi procesul de mondializare
Relaţia dintre ţară şi contextul supraordonat lărgit, iar în cazul României, în raport cu
Uniunea Europeană, reprezintă, oricât ar părea de paradoxal, o componentă a geografiei
ţării. Influenţa mecanismelor socio-economice de reglare din partea sistemului legislativ
convenit pentru Uniunea Europeană generează modificări importante în componentele social-
economice ale ţării. Acest lucru este vizibil, iar optimizarea raportului dintre oportunităţi
şi limitări în cadrul U.E. constituie o parte a geografiei ţării. Pentru a fi obiectivi şi realişti,
trebuie să acceptăm şi să explicăm rolul şi poziţia în scădere evidentă a ţării în totalul
societăţii mondializate.
România şi geografia României în procesul de mondializare reprezintă o componentă
nouă a geografiei ţării. Caracteristicile mondializării actuale creează anumite facilităţi şi
oportunităţi, iar dimensiunea relativ redusă (sub anumite aspecte) la procesul de mondializare
are ca rezultat o anumită limitare în raport cu România a factorilor negativi rezultaţi
din anumite procese şi fenomene care au loc la nivelul lumii contemporane (Geografie
educaţională, 2017, pag. 164, 168).
În mod asemănător, metropolizarea (ca parte a mondializării) se desfăşoară după
coordonate diminuate. Este foarte important de precizat că în procesul de mondializare
ţara noastră are o serie întreagă de realizări, relativ puţin cunoscute, dar care ar putea să
reprezinte vectori de individualizare mai bună a ţării noastre la nivel mondial.
Sub aspectul raportului dintre istoria naţională (şi istoria interioară a spaţiului locuit
de romanitatea orientală) şi istoria universală se evidenţiază o constatare relativ simplă, dar
foarte importantă pentru descrierea caracteristicilor acestei comunităţi umane.
Dacă la nivel mondial (şi îndeosebi în Europa) agresiunile unor popoare şi grupuri
umane asupra altora au reprezentat „starea naturală” de existenţă (generând conflicte

81