Page 78 - Buletin-SGR-ILFOV-2018

căror aport a fost, probabil, foarte important şi care se regăsesc în populaţia actuală neolatină
prin fizionomii, caracteristici şi comportamente psihologice cu elemente de identitate
remanentă.
În cazul anumitor populaţii (secui, maghiari, saşi şi altele), caracterul identitar s-a
păstrat într-o formă vizibilă şi în prezent, inclusiv prin utilizarea limbilor proprii. Limba
predominantă, transformată în limbă oficială a statului, a facilitat o anumită „omogenizare”
lingvistică a populaţiei suprapuse teritoriului statal, în prezent ţara noastră fiind un stat
predominant naţional, cu naţionalităţi componente individualizate în mod diferit.
Faţă de teritoriul sud-est carpatic, romanitatea orientală (împreună cu multiplele
grupuri etnice, lingvistice şi identitare asociate acesteia în timp) reprezintă un spaţiu în care
toate aceste grupuri au o anumită echipotenţialitate şi echidistanţă în raport cu teritoriul pe
care îl locuiesc şi o legitimitate aspiraţională asupra acestuia. Adică, în raport cu vectorul
istoriei, sunt egale faţă de teritoriu. Nu există un grup privilegiat faţă de acest teritoriu printr-un
element care să justifice inechivoc această opţiune.

(4) Geografia României ca reflectare spaţială a României
Evoluţia cercetărilor geografice asupra teritoriului ţării noastre s-a dezvoltat prin
extinderea foarte mult a preocupărilor în domenii sincrone sau chiar anterioare cercetărilor
similare produse la nivel mondial şi prin încorporarea unor dimensiuni interdisciplinare ale
unor teme complementare celor clasice. Este vorba despre geografie istorică, toponimie,
studiul identităţilor cu legitimitate istorică, regionarea teritoriului din perspective diferite,
elemente de natură socială şi culturală, dezvoltarea durabilă, producţia socială, turismul etc.
Este evident că aceste domenii cu o tentă mai mult sau mai puţin strict disciplinară
trebuie să fie incluse în noul concept de „geografie a ţării”. De altfel, din elementele care
vor urma apare în mod evident un vector de îmbogăţire sistematică a geografiei României
cu anumite teme şi capitole pe care lucrările de până acum nu le-au abordat sau le-au amintit
într-o formă succintă.
O analiză transversală şi evolutivă a principalelor lucrări apărute în ultimul secol
evidenţiază elemente de continuitate, încercări inovative şi modul în care diferiţi autori
au influenţat (pozitiv, dar şi negativ) evoluţia ideilor referitoare la cercetarea geografică a
teritoriului naţional. În lista de autori trebuie incluşi şi cercetători importanţi (îndeosebi
francezi, maghiari şi germani) care au avut abordări ingenioase referitoare la aspecte
geografice ale teritoriului. Cu titlu de ipoteză, considerăm că dimensiunea geografică
a cunoaşterii teritoriului trebuie să înceapă cu Dimitrie Cantemir şi opera sa principală
Descriptio Moldaviae (din multe motive, pe care nu le analizăm aici).

(5) Componentele spaţiale
Un element important al definirii României ca entitate teritorială îl reprezintă
identificarea unui specific geografic la nivel de mezoscară (scară continentală). Din acest
punct de vedere, sintagma „carpato-danubiano-pontic” (predominant valaho-centristă sau,
mai mult decât atât, „bucureşteano-centristă”) nu mai poate fi păstrată în forma ei iniţială,
utilizată, din păcate, foarte frecvent şi în prezent.
O privire simplă asupra teritoriului naţional poate identifica cel puţin câteva alte
componente şi sintagme care ies din logica anterioară şi care au o greutate cel puţin echivalentă
cu dimensiunea carpato-danubiană (înţeleasă în sensul „între Carpaţi şi Dunăre”). Acestea sunt:
- situarea teritoriului dintre Siret şi Nistru într-o logică sugerată de istmul ponto-
baltic, unde Europa peninsulară se transformă, spre est, în Europa continentală; substratul

77