Page 79 - Buletin-SGR-ILFOV-2018

subiacent, relieful, clima, vegetaţia şi mediul definesc această regiune ca un spaţiu într-un
mod evident est-european sau, cel puţin, de tranziţie între Europa Peninsulară (alpină şi
hercinică) şi Europa de Est.
- componenta vestică a teritoriului, panonică, are alte caracteristici, de asemenea uşor
de observat, cu o logică geografică diferită de componentele carpato-danubiano-pontice; este
o parte care aparţine, fără nicio posibilitate de echivoc, Europei Centrale. Mai mult de cât atât,
reprezintă o continuitate a spaţiului depresionar intraalpin, unde se află situată Depre siunea şi
Câmpia Panonică. Chiar termenul de Panonia, cu origini în timpul Imperiului Roman (când a
aparţinut acestuia), sugerează o regiune cel puţin iniţial neolatină.

(6) Substratul teritoriului
Substratul teritoriului şi evoluţia acestuia reprezintă o preocupare a cărei tematică
trebuie să fie readusă în geografia României sau, altfel spus, recuperată pentru a întregi
conţinutul acesteia. Îndepărtarea geografiei faţă de substrat (şi, prin aceasta, faţă de ştiinţele
care îl studiază, îndeosebi geologia) diminuează foarte mult posibilităţile explicative, în
contextul în care între disciplinele principale (geografie şi geologie) există o complementaritate
evidentă.
Evoluţia ideilor referitoare la formarea şi dinamica spaţiului sud-est carpatic în
contextul tectonicii plăcilor pune într-o lumină diferită evoluţia reliefului României şi
dimensiunea explicativă a acesteia. Din acest punct de vedere, o anumită revizuire a etapelor
de evoluţie paleogeografică, rezultată din convergenţa studiilor geomorfologice (fixate prin
scara morfocronologică) şi a studiilor de geologie (fixate prin scara geocronologică), ar
compatibiliza evoluţia reală a teritoriului, într-o scară paleogeografică mai nuanţată şi mai
relevantă.
Evoluţia de până acum permite utilizarea scărilor cronologice proprii evenimentelor
naturale şi ale celor referitoare la evenimente istorice, precum şi folosirea unei scări relativ
noi, care poate fi interpretată ca scară antropogeografică, fiind în esenţă de natură socială,
derivabilă din experienţa oamenilor şi a grupurilor sociale în diferite contexte de timp.
Evoluţia paleogeografică, proiectată în viitor, sugerează elemente de natură optimistă
asupra caracteristicilor mediului de viaţă al acestui spaţiu geografic.
Ca element determinant al sistemului spaţiu – teritoriu – populaţie – economie, relieful
reprezintă substratul relativ stabil care, prin arhitectonica sa, a avut şi are un rol foarte
important. Cunoaşterea evoluţiei substratului într-o lumină nouă permite dezvoltarea unei
logici explicative mai exacte şi o reorganizare a taxonomiei majore a reliefului (România –
Geomorfologie regională, 2015).
Din acest punct de vedere, sistemul spaţiu – timp oferă o regionare mai precisă prin
cele două domenii ale sale (domeniul extracarpatic şi domeniul carpatic, în această ordine),
prin componentele interioare şi prin subdiviziunile de niveluri tot mai mici ca întindere.
În contextul menţionat, devine improprie prezentarea diviziunilor carpatice începând
cu grupa nordică a Carpaţilor Orientali şi poate fi considerată mult mai obiectivă studierea
depresiunii carpatice interioare, urmată de Carpaţii Meridionali (cu expresivitatea lor alpină
maximă) şi apoi a altor diviziuni.
Carpaţii Curburii, prin toate elementele lor, reprezintă o unitate taxonomică cu
maximă vizibilitate. Includerea Munţilor Banatului la Carpaţii Meridionali este justificată,
iar diviziunile Carpaţilor Apuseni (Carpaţii Apuseni Nordici şi Sudici), de asemenea.
Studierea reliefului începând cu regiunea cea mai veche vizibilă (Podişul Dobrogei
Centrale) are o justificare evidentă.

78