Page 79 - Buletin-SGR-ILFOV-2018
P. 79

subiacent, relieful, clima, vegetaţia şi mediul definesc această regiune ca un spaţiu într-un
                  mod evident est-european sau, cel puţin, de tranziţie între Europa Peninsulară (alpină şi
                  hercinică) şi Europa de Est.
                        - componenta vestică a teritoriului, panonică, are alte caracteristici, de asemenea uşor
                  de observat, cu o logică geografică diferită de componentele carpato-danubiano-pontice; este
                  o parte care aparţine, fără nicio posibilitate de echivoc, Europei Centrale. Mai mult de cât atât,
                  reprezintă o continuitate a spaţiului depresionar intraalpin, unde se află situată Depre siunea şi
                  Câmpia Panonică. Chiar termenul de Panonia, cu origini în timpul Imperiului Roman (când a
                  aparţinut acestuia), sugerează o regiune cel puţin iniţial neolatină.


                        (6) Substratul teritoriului
                        Substratul teritoriului şi evoluţia acestuia reprezintă o preocupare a cărei tematică
                  trebuie să fie readusă în geografia României sau, altfel spus, recuperată pentru a întregi
                  conţinutul acesteia. Îndepărtarea geografiei faţă de substrat (şi, prin aceasta, faţă de ştiinţele
                  care  îl  studiază,  îndeosebi  geologia)  diminuează  foarte  mult  posibilităţile  explicative,  în
                  contextul în care între disciplinele principale (geografie şi geologie) există o complementaritate
                  evidentă.
                        Evoluţia  ideilor  referitoare  la  formarea  şi  dinamica  spaţiului  sud-est  carpatic  în
                  contextul  tectonicii  plăcilor  pune  într-o  lumină  diferită  evoluţia  reliefului  României  şi
                  dimensiunea explicativă a acesteia. Din acest punct de vedere, o anumită revizuire a etapelor
                  de evoluţie paleogeografică, rezultată din convergenţa studiilor geomorfologice (fixate prin
                  scara  morfocronologică)  şi  a  studiilor  de  geologie  (fixate  prin  scara  geocronologică),  ar
                  compatibiliza evoluţia reală a teritoriului, într-o scară paleogeografică mai nuanţată şi mai
                  relevantă.
                        Evoluţia de până acum permite utilizarea scărilor cronologice proprii evenimentelor
                  naturale şi ale celor referitoare la evenimente istorice, precum şi folosirea unei scări relativ
                  noi, care poate fi interpretată ca scară antropogeografică, fiind în esenţă de natură socială,
                  derivabilă din experienţa oamenilor şi a grupurilor sociale în diferite contexte de timp.
                        Evoluţia paleogeografică, proiectată în viitor, sugerează elemente de natură optimistă
                  asupra caracteristicilor mediului de viaţă al acestui spaţiu geografic.
                        Ca element determinant al sistemului spaţiu – teritoriu – populaţie – economie, relieful
                  reprezintă  substratul  relativ  stabil  care,  prin  arhitectonica  sa,  a  avut  şi  are  un  rol  foarte
                  important. Cunoaşterea evoluţiei substratului într-o lumină nouă permite dezvoltarea unei
                  logici explicative mai exacte şi o reorganizare a taxonomiei majore a reliefului (România –
                  Geomorfologie regională, 2015).
                        Din acest punct de vedere, sistemul spaţiu – timp oferă o regionare mai precisă prin
                  cele două domenii ale sale (domeniul extracarpatic şi domeniul carpatic, în această ordine),
                  prin componentele interioare şi prin subdiviziunile de niveluri tot mai mici ca întindere.
                        În contextul menţionat, devine improprie prezentarea diviziunilor carpatice începând
                  cu grupa nordică a Carpaţilor Orientali şi poate fi considerată mult mai obiectivă studierea
                  depresiunii carpatice interioare, urmată de Carpaţii Meridionali (cu expresivitatea lor alpină
                  maximă) şi apoi a altor diviziuni.
                        Carpaţii  Curburii,  prin  toate  elementele  lor,  reprezintă  o  unitate  taxonomică  cu
                  maximă vizibilitate. Includerea Munţilor Banatului la Carpaţii Meridionali este justificată,
                  iar diviziunile Carpaţilor Apuseni (Carpaţii Apuseni Nordici şi Sudici), de asemenea.
                        Studierea reliefului începând cu regiunea cea mai veche vizibilă (Podişul Dobrogei
                  Centrale) are o justificare evidentă.


                                                             78
   74   75   76   77   78   79   80   81   82   83   84