Page 81 - Buletin-SGR-ILFOV-2018

(10) Toponimie şi geografie istorică
Toponimia geografică, oricât ar fi fost de ignorată în lucrările de geografie a României,
reprezintă o componentă reală a spaţiului geografic, prin modul în care reflectă interacţiunea
între natură şi societate.
Toponimia geografică majoră (regionime) fixează un cadru de reper nominalizat.
Toponimia referitoare la suprafeţe mici redă foarte bine interacţiunile dintre societate şi
mediu, fiind, în esenţă, un element de geografie umană care desemnează elemente, locuri,
fenomene de geografie fizică şi umană, luate împreună şi integrate teritorial.
Toponimia geografică derivată din apelative evidenţiază elemente lingvistice
interesante, care explică diversităţi regionale. Antroponimia este importantă pentru a urmări
raportul dintre numele de oameni şi de locuri. Toponomastica, în general, constituie o
încercare de explicare a numelor de locuri care definesc elemente geografice şi facilitează o
anumită corelare cu toponime din ţări vecine.
Geografia istorică este prezentă, de asemenea, în mod episodic, atât ca preocupare a
geografiei, cât şi ca prezenţă în logica explicativă a spaţiului geografic. Geografia istorică
nu este, cum ar putea să pară la prima vedere, o înşiruire de fapte istorice capabile să explice
diferite fenomene geografice (deşi parţial este şi aşa ceva). Geografia istorică este mai mult
decât atât, o încercare de paralelizare cronologică a fenomenelor istorice şi geografice. Ar
trebui să fie mai mult decât atât, o încercare de explicare, pe baza caracteristicilor mediului
natural, a diferitelor elemente şi fenomene istorice (localizarea unor cetăţi, traseul de depla-
sare a unor populaţii etc.).
În cadrul geografiei României, geografia istorică poate să fie considerată un sistem de
evenimente paralele (dar parţial interconectate), pentru ultimele trei-patru milenii, la o scară
de timp care nu este nici total geocronologică, nici total istorică şi care ar trebui să reflecte,
într-un mod mai subtil şi nuanţat, evoluţia experienţialului natură – societate, la un ordin de
mărime sugerat de evoluţia socială. Acest „timp”, care poate să fie denumit antropogeografic,
cuprinde elemente de referinţă din scara timpului natural şi scara timpului istoric, fiind un
rezultat însă al timpului produs de societate.

(11) Elemente actualizate referitoare la geografia României
Geografia României trebuie să cuprindă în mod predilect elemente de noutate rezultate
din investigaţiile ştiinţifice, pe fondul unei structuri tradiţionale şi aparent stabilizate.
În această problemă, tematica este extrem de diversificată şi bogată, rămânând de
stabilit însă o anumită selectare a adevărurilor noi, semnificative. Domenii mai puţin evocate
până în prezent, cum ar fi geografia socială, geografia culturală, geografia administrativă
şi altele, trebuie să îşi găsească o reflectare sintetică, dar substanţială (România – natură şi
societate, 2016).
În acest context, este foarte interesantă introducerea, pe cât este posibil, în sistemul
explicativ al geografiei României, a unor elemente actualizate, cum ar fi tipurile de medii,
peisajele, geosistemele.
Regiunile geografice pe baze naturale trebuie să ocupe o poziţie individualizată în
cadrul geografiei României. Lucrări recente arată foarte clar că regiunea geografică pe baze
naturale are ca principală componentă arhitectura şi calitatea reliefului. Acesta reprezintă şi
un element de stabilitate în raport cu alte componente naturale.
Regiunile geografice pe baze naturale (în care elementul referitor la substrat este
determinant) adaugă şi componenta antropică, rezultând entităţi integrate, chiar dacă această
aparentă integrare se face mai mult teritorial decât, propriu-zis, funcţional.

80