Page 44 - Terra-SGR-2018
P. 44

În acest context  s-au  regăsit  o  parte  a  schițelor  hărților  demografice
            folosite în capitala  austriacă, la executantul lor, octogenarul  geograf  Nicolae
            Economu.  Dictatul  de  la  Viena  a  presupus  pierderea  de  către  România,  a
            Transilvaniei  de  Nord,  o  „tăietură”  ce  pătrundea  sub  forma  unui  pumnal  în
            inima țării: o margine se sprijinea pe rama Carpaților Orientali (vechea graniță
            a Imperiului Austro-Ungar), iar cealaltă pe un aliniament la sud de Oradea (pe
            Crișul Repede), Cluj-Napoca, Târgu Mureș,  ce  cobora  apoi perpendicular pe
            Mureș și pe Târnave (desprinzând „ținutul secuiesc”), până aproape de Brașov,
            care rămânea României.
                   Ca urmare a acestei mutilări teritoriale, în perspectiva negocierilor de
            pace după cel de-al Doilea Război Mondial, geografii românii au adus o serie
            de contribuții substanțiale, mult mai organizate decât în cazul Marelui Război.
                                                                                       55
            Astfel, în 1942, a  fost publicat  atlasul  Spațiul  istoric  și  etnic  românesc
            (Monitorul  Oficial  și  Imprimeriile  Statului),  în trei volume,  ediția  princeps
            fiind semnată de mareșalul Ion Antonescu, din care cităm: „Ne-am născut aici,
                                                                  56
            suntem cei dintâi așezați aici și vom pleca cei din urmă” .

                   Dintre contribuțiile geografilor români în acest atlas, enumerăm:
                   • Nicolae  Popp  (planșa XXXVIII) –  Harta  etnică  a  României  (după
            Recensământul  din  1930,  completată  cu  românii  de  peste  hotare  după
            P. Langhans), Institutul geografic militar, 1940;
                   •  Tiberiu Morariu  (planșa  XLIII)  –  Maghiarizarea  orașelor  din
            Transilvania, cartogramă, și  Toponimia românească din Transilvania în hărți
            austriece și ungare (planșa XLIV);
                                         57
                   •  Laurian  Someșan   (geograf clujean)  și  F.  Dumbravă  (planșa
            XLIII) – Vidurile etnice de pe harta contelui Paul Teleki;
                   • George Vâlsan și Nicolae Popp (planșa XXXVI) – Vatra străromână
            (sec. IV-VII) ș.a.
                   La aceștia se adaugă și alți contributori, precum Petre Coteț (1942) cu
            harta Localități muntene și oltene cu populație de origine ardeleană, în care






            55   reeditat,  după  1989,  tot  în  trei  volume:  Mircea  Conciu  (1993),  Spațiul  istoric  și  etnic
            românesc, Ed. Militară, București.
            56   *** (1942),  Spațiul  istoric  și  etnic  românesc,  vol. III,  Monitorul  Oficial  și  Imprimeriile
            Statului, București, coperta I.
            57  A participat direct la Marea Unire din 1918, pe când avea 17 ani (n. 1901). A studiat intens
            frontiera de vest a României, publicând în limbile franceză, germană și italiană. Multe dintre
            acestea au constituit argumente pentru unitatea noastră statală la Conferința de Pace de la Paris
            din 1946. Vezi Câmpia Tisei ca barieră etnică (București, 1943).

                                                  43
   39   40   41   42   43   44   45   46   47   48   49