Page 41 - Terra-SGR-2018

numeroși, și alte etnii, ca maghiari), tendință volatilă, care s-a produs îndeosebi
după 1867 prin politica de maghiarizare forțată: „ ...cei 94% maghiari din
Sătmar, nu sunt în realitate decât cel mult 57%, 20% fiind evrei, iar 16% alți
ne-maghiari înregistrați ca maghiari. Tot așa cei 91% maghiari din Oradea
Mare sunt cel mult 60%, 24 % fiind evrei, iar 7% alți ne-maghiari înregistrați
ca maghiari. În fine, cei 73% maghiari din Arad nu sunt în definitiv decât
maximum 60%, 10% fiind evrei, iar 3% alți ne-maghiari înregistrați ca
maghiari. Dacă deci din numărul real al maghiarilor locuind aceste orașe se
scoate acel, considerabil [procent] al funcționarilor de tot felul trimiși de
49
guvernul unguresc după 1867 (...) ei nu pot rămânea decât cel mult 40%” .
Fragmente de negocieri sunt relevate de Alexandru Lapedatu în
Amintirile sale. În acest context, iată, de pildă, o tranzacție în chestiunea
Banatului: „Se pare că în discuțiile Comisiunii teritoriale asupra Banatului s-a
admis părerea să ni se atribuie colțul din nord-vestul provinciei, lăsat, în cele
din urmă ungurilor, pentru ca să nu avem ieșire la Tisa prin apele Mureșului. În
schimb însă să se dea Ungariei o porțiune echivalentă din teritoriul cedat nouă
pe granița din nord-vest (în jurul Oradiei). (...) de Martonne îmi făcu
propunerea, ca o sugestie a sa personală, spre a i-o comunica lui Ion I.C.
Brătianu, dându-mi și o schiță a teritoriului ce urma să ne fie atribuit ca și a
50
celui ce trebuia să-l cedăm în schimb.” Însă ilustrul liberal a fost de
neconvins în problema Banatului, tot așa cum nu era deloc convins să semneze
tratatul: „El nu era câtuși de puțin încântat nici pentru noi, nici pentru alții. «Nu
se poate încătușa și ține în lanțuri o națiune de 80 de milioane, cu calitățile și
virtuțile poporului german» – zicea. Mi-a mai spus apoi că întâlnind pe
mareșalul Foch și arătându-i că a fost chemat să semneze un tratat ce nu i-a fost
prezentat decât în rezumat și numai cu 24 de ore înainte, acesta i-a răspuns că
lui nu i s-a prezentat defel. «Dacă nici Dvoastră, grație căruia noi suntem azi
aci, nu vi s-a comunicat tratatul, atunci n-am de ce să mai protestez eu» –
51
reflectă Ion I.C. Brătianu gloriosului mareșal” .
Nici la revenirea în țară a lui Brătianu nu era clar traseul graniței: „Am
intrat în țară fără să știm unde va fi trasat viitorul hotar. Atât știam că Jimbolia
52
va fi stațiunea de graniță” . Însă, dacă liberalul a pierdut guvernarea, fiind
înlocuit de Alexandru Vaida-Voievod, Alexandru Lapedatu va reveni la Paris,
în decembrie 1919, pentru Tratatul cu Ungaria, în calitate de consilier tehnic:
„ ...delegațiunea ungară fusese chemată acolo. În frunte cu contele Albert

49 Alexandru Lapedatu (1920), Câteva relațiuni și considerațiuni cu privire la granița noastră
de Nord-Vest, în „Transilvania”, Anul LI, nr. 11, noiembrie, pp. 909-910.
50 Ioan Opriș (2015), op. cit., p. 190.
51 Idem, p. 192.
52 Ibidem.

40