Page 43 - Terra-SGR-2018

asistent la Catedra de Geografie, avansând la gradul de conferențiar suplinitor
de antropogeografie, în 1925.
Deci, un geograf român (este adevărat, în formare) tot a existat la Paris,
născut ca cetățean rus (la Hristici-Soroca în Basarabia, în 1896, pe atunci în
componența Imperiul Rus), care a luptat în Primul Război Mondial, a devenit
student la Iași, în 1919, an și calitate în care a reprezentat delegația
basarabeană la Paris. Calitățile sale intelectuale excepționale care l-au făcut
student și asistent universitar simultan, vorbitor a numai puțin de cinci limbi
străine (germana, franceza, rusa, poloneza, ucraineana) l-au propulsat apoi la
doctorat, în geografie, la Sorbona.

Revenind la contextul istorico-diplomatic de la sfârșitul Primului
Război Mondial, Gheorghe Năstase a fost nu numai un susținător activ al
integrării Basarabiei în statul român, dar a activat și pe scena politică (co-
fondator al Partidului Național Moldovenesc), fiind secretarul primului
Congres ostășesc moldovenesc, organ ce a proclamat nașterea Republicii
Democratice Moldovenești și semnând, în calitate de deputat (membru în
Sfatul Țării), unirea cu România a tânărului stat dintre Prut și Nistru.

5. Alte contexte istorice post-Conferința de Pace de la Paris
(1919-1920) în care geografii români și-au adus aportul
După Primul Război Mondial și Conferința de Pace, un al doilea
moment important de reconfigurare teritorială a fost, în 1940, în timpul celui
de-al Doilea Război Mondial. Problema: România cedează Basarabia (în
iunie, ca efect al Pactului Ribbentrop-Molotov) URSS-ului, Cadrilaterul
Bulgariei, iar Ungaria emite pretenția Transilvaniei. România solicită arbitraj
internațional (Germania – Italia), Hitler refuză un al doilea arbitraj după primul
care a trezit nemulțumiri (Ungaria – Cehoslovacia), însă de teama unei duble
acțiuni împotriva României – atacarea de către Ungaria (pe data de 28 august,
după cum apare în documente) și posibila invazie a URSS în estul țării (Hitler
luase chiar în calcul parașutarea a două divizii în zona Ploieștiului și
securizarea regiunii petrolifere) – este nevoit să accepte arbitrajul internațional
România – Ungaria, pe problema Transilvaniei (ceea ce a rămas în istorie sub
numele de „Al Doilea Arbitraj de la Viena”, ulterior Dictatul de la Viena, din
30 august 1940).
Deși, cu o săptămână înainte (16-23/24 august 1940) avuseseră loc
negocieri la Drobeta-Turnu Severin, în cadrul unei comisii româno-maghiare,
delegațiile fiind conduse de doi ardeleni (Valer Pop, delegația română și
András Hory, din Cluj, delegația maghiară), acestea s-au soldat cu un eșec,
ajungându-se la arbitrajul de la Viena.

42