Page 92 - Terra-SGR-2018

„Comorofca e un întreg cartier, locuit în majoritate de lipoveni,
muncitori și pescari, situat pe vadul Olangeriei și malul orașului, În dreptul
Docurilor; de la Cazarma din Călărași până la șanțul colector: Comorofcenii
au locuințele construite în modul cel mai primitiv și neigienic.
Stabiliți fără nicio autorizație, cu case făcute din nuiele, stuf cu pământ,
multe săpate în mal. Acest cartier, pe lângă că e un focar de infecție, dar prin
întocmirea lui și așezarea, în acel loc, a toți indivizii certați cu justiția,
prezentând un pericol pentru siguranța publică; în anul 1901, Primăria a luat
energice măsuri și a desființat o parte din acest cartier. Numele de Comorofca
este rusesc.
Între linia ferată și Docuri, pe vremuri era un lac un lac foarte mare
căruia i se zicea „lacul cărămidarilor”. Casele comorofcenilor, începeau de la
acest lac urcându-se pe mal. Din cauza localității băltoase erau foarte mulți
țânțari; insecte insuportabile pentru orășenii subțiri. Țânțarii se numesc în
rusește Cumari – Cumorof – și de aici această așezare, care este locuită în
majoritate de ruși și lipoveni, s-a numit Comorofca, iar locuitorilor li s-a zic
27
comorofceni.”
Descrieri similare ale cartierului se regăsesc în opera romancierului
Panait Istrati, dar și în raportul doctorului Felix, unul din întemeietorii
sistemului sanitar modern.
În ciuda imaginii sale negative, Comorofca devine cunoscută la nivel
mondial prin intermediul povestirii Codin, scrisă de Panait Istrati și transpusă
28
cinematografic în regia elvețianului Henri Colpi.
Astăzi, numărul lipovenilor din Comorofca este foarte redus, căci foarte
mulți dintre ei s-au contopit cu românii, intrând în familii mixte, în timp ce alții
s-au stabilit în Pisc sau în alte zone ale țării.
În general, lipovenii din Brăila s-au menținut ca o comunitate izolată,
păstrându-și cu grijă obiceiurile, matricea spirituală care îi lega de plaiurile de
origine, dar, cu toate acestea, de-a lungul timpului, au mai existat situații în
care minoritarii ruși s-au aflat în conflict de interese cu legile statului.
În 1858, „Convenția de la Paris” , a hotărât că „moldovenii și valahi de
orice rit creștin se vor bucura deopotrivă de drepturi politice” (articolul 46).
Guvernul român a aplicat formal acest articol, credincioșii de rit vechi fiind
considerați tolerați. Deși, teoretic, conform acestui articol, lipovenii erau egali
în drepturi cu românii, cei dintâi le-au refuzat și s-au sustras de la o serie de
obligații impuse prin lege (militare, școlare sau sanitare). Mulți lipoveni au
trecut Dunărea și s-au plâns Porții de măsurile luate de guvernul român, iar în

27 Nae Vasilescu (1906), op.cit., p. 127.
28 Filmul a obținut 2 premii la Cannes în 1963, conform siteului www.imdb.com.

91