Page 88 - Terra-SGR-2018

În Dobrogea, otomanii au permis lipovenilor să înființeze o arhi-
episcopie – la mănăstirea Uspenia – condusă de un arhiereu; ulterior, în 1851,
li s-a recunoscut dreptul la propria confesiune, interzicându-se amestecul altor
biserici în treburile lor religioase. Pescarii lipoveni din Dobrogea plăteau
12
periodic otomanilor un impozit numit colpoc.

2. Semnificația termenului de „lipovean”
În privința etimologiei cuvântului lipovean (lipoveni), există mai multe
versiuni explicative, majoritatea provenite chiar din rândurile acestei etnii.
Unii consideră că denumirea ar proveni de la cuvântul rusesc
„lipa”/„tei”, lemn pe care rușii staroveri îl prelucrau, confecționând diferite
obiecte de uz casnic sau își pictau pe el icoanele în stil bizantin. Potrivit prof.
univ. dr. Feodor Chirilă, denumirea de „lipoveni” provine de la toponimul
Lipoveni – prima așezare a rușilor de rit vechi, atestată la 1724. Inițial, satul se
numea Sokolinți. Această denumire i-a fost dată de rușii de rit vechi, care și-au
găsit acolo refugiu, iar băștinașii moldoveni l-au numit Lipoveni. Denumirea
de lipoveni provine de la numirea rusească a pădurii de tei („lipa”) – locul unde
s-au așezat primii ruși de rit vechi. Prin urmare, termenul de lipoveni este de
formație românească realizată de la substantivul limbii ruse lipa (însușit de
moldoveni de la rușii de rit vechi) și sufixele românești: -ovan, -ovean, -oveni:
lip+ovan, lip+ovean, lip+oveni (după modelul: moldovan, moldovean,
moldoveni). La început, rușii de rit vechi, între ei, se numeau staroobriadiți sau
staroveri, adică ruși de rit vechi, însă localnicii moldoveni, cu care rușii de rit
13
vechi veneau in contact, i-au numit lipoveni”.
Alți cercetători, precum Petru David și Sevastian Evnoghen, sunt de
părere că denumirea de lipoveni le-a fost dată staroverilor de către ucrainenii
de pe aceste meleaguri, care au vrut astfel să se delimiteze de aceștia,
considerându-i rupți de credința adevărată, falși creștini ortodocși (lipovye
14
pravoslavnye).
În cartea „Lipovenii. Studii lingvistice”, prof. univ.dr. Victor Vascenco
este de părere că „denumirea etnonimică oficială de azi, russkie – lipovane,
(compara în secolul al XIX-lea velikorussy-lipovane, apud V.B. Antonovic,
respectiv, în franceză, Les Lipovanes russes, apud Ivand Evseev), în română
ruși lipoveni, reflectă două aspecte: apartenența genetică, care e rusă (altfel
spus, velicorusă, termen folosit mai ales în dialectologie), și pe de altă parte
apartenența confesională, care este staroveră de tip filipovean, cu trei

12 Cosmin Lucaciu, Aurelian Teodorescu (1998), op.cit., p. 22.
13 Feodor Chirilă (2001), Minoritățile naționale din România, Ed. Kham, București, p. 153.
14 Sebastian Fnoghen (1998), Sarichioi – Pagini de istorie, Ed. Kriterion, București, p. 101.

87