Page 10 - Buletin-SGR-ILFOV-2018

disciplinare, în urma acestei intersectări putând lua naştere noi obiecte de studiu. În abordarea
interdisciplinară încep să fie ignorate limitele stricte ale disciplinelor, căutându-se teme
comune diferitelor obiecte de studiu, care pot duce la realizarea obiectivelor de învăţare de
grad mai înalt; între aceste se numără şi capacităţile metacognitive, cum ar fi luarea de decizii,
rezolvarea de probleme, însuşirea metodelor şi a tehnicilor de învăţare eficientă etc.
Octavian Mândruţ (2007) menţionează: „Interdisciplinaritatea şcolară îşi propune să
ofere condiţiile dezvoltării proceselor integratoare referitoare la cunoştinţe, produse cog-
nitive şi are în preocupări organizarea cunoştinţelor şcolare pe plan curricular, didactic şi
pedagogic, obiectul de interes comun îl constituie disciplinele şcolare.”
În acest cadru general, Geografia nu face excepţie. În mod tradiţional, Geografia
foloseşte descoperirile teoretico-metodologice şi progresul realizat de geologie, biologie,
fizică, chimie, matematică, informatică, sociologie etc. Pentru predarea de calitate şi
învăţarea eficientă de către elevi a temelor care pot fi abordate într-o structură interdis-
ciplinară, este necesar ca profesorul să vizeze o serie de obiective, de exemplu:
- dacă elevii sunt conştienţi de legăturile şi raporturile existente dintre geografie şi alte
discipline de învăţământ;
- dacă elevii sunt motivaţi pentru dezvoltarea interesului de realizare a corelaţiei inter-
disciplinare (geografie, fizică, matematică, chimie, biologie, informatică etc.); elevii de 11-
14 ani beneficiază cel mai mult de pe urma învăţării interdisciplinare, ei fiind la vârsta la
care nu şi-au definit încă pasiunile, sunt interesaţi de foarte multe lucruri şi au capacitatea
intelectuală de a înţelege şi integra informaţii diverse, de a-şi transforma modul de învăţare
cu beneficii pentru tot restul vieţii.
Interdisciplinaritatea se bazează pe: cultura bogată, interdisciplinară, a profesorului,
pe echipe de profesori cu specialităţi diferite, care să predea ,,în echipă” şi conduce la
transformări atât în formarea profesorilor, cât şi ale materialului didactic.
Prin structura ei complexă, geografia, atât ca disciplină, cât şi ca domeniu de
cercetare, este interdisciplinară, presupune corelaţii cu alte domenii, îndeosebi conexe, deci
interdisciplinare. Ea studiază geosferele atât ca unităţi (litosfera, hidrosfera, atmosfera,
biosfera, pedosfera, sociosfera), cât şi interacţiunea lor (planetară, regională, locală) - legitate
distinsă de fondatorul geografiei moderne româneşti, S. Mehedinţi (Terra, 1931). Explicarea
particularului (ex. cutremurele, energia electrică, clima, solul, apele etc.) prin general şi
invers ţine de integralitatea, de cauzalitatea structurală a geografiei.
Ca metodologie didactică, interdisciplinaritatea trebuie înţeleasă în două accepţiuni (fig. 2):
pe verticală: presupune organizarea predării prin evidenţierea legăturilor dintre
disciplinele care compun ştiinţa geografiei;
pe orizontală: impune dezvăluirea relaţiilor geografiei cu alte obiecte de învăţământ.

Figura 2. Interdisciplinaritatea Geografiei

4. Transdisciplinaritatea (prefixul trans înseamnă „dincolo”, „peste”) – reprezintă
gradul cel mai elevat de integrare a curriculumului, mergând adesea până la fuziune.

9