Page 8 - Buletin-SGR-ILFOV-2018

GEOGRAFIA ŞCOLARĂ ÎN CONTEXTUL ABORDĂRII
INTERDISCIPLINARE ŞI TRANSDISCIPLINARE

Prof. dr. Steluţa Dan
Inspector general geografie,
Ministerul Educației Naționale
stelutadan77@yahoo.com

Rezumat. Obiectivul fundamental al oricărui sistem educaţional este formarea la elevi a
culturii generale. Aportul fiecărei discipline nu trebuie să se constituie în ceea ce este specific
disciplinelor, ci prin ceea ce au acestea în comun, elemente transferabile, elemente care asigură
caracterul general. În acest fel, prin educaţia în care curriculumul depăşeşte barierele unei singure
discipline, se vor forma competenţele specifice, dar şi transferabile, necesare dezvoltării personale
a elevului. Literatura de specialitate relevă mai multe tipuri de cooperare, întrepătrundere a
disciplinelor, a metodelor, a abordărilor, din care rezultă mai multe tipuri de integrare curriculară:
monodisciplinaritatea, pluridisciplinaritatea/multi disciplinaritatea, interdisciplinaritatea, trans-
dis ciplinaritatea. Interdisciplinaritatea presupune abordarea conţinuturilor complexe având ca
scop formarea unei imagini unitare asupra unei anumite problematici. Ea vizează relaţiile care
se stabilesc între discipline diferite, transferul metodelor dintr-o disciplină într-alta. Abordarea
integrată, specifică transdisciplinarităţii, este centrată pe lumea reală, pe aspectele relevante ale
vieţii cotidiene, prezentate aşa cum afectează şi influenţează ele viaţa noastră.

Cuvinte cheie: cultură generală, pluridisciplinaritate, interdisciplinaritate, trans dis ci pli na-
ritate, competenţe transdisciplinare.

Motto: „Pentru că ne aflăm astăzi în plină revoluţie a inteligenţei, trebuie să înţelegem
că transdisciplinaritatea ne descoperă dimensiunea poetică a existenţei, traversând, aşa cum
am spus, toate disciplinele, dincolo de ele. A nu se confunda, însă, cu pluridisciplinaritatea şi
interdisciplinaritatea”. (Basarab, 1999).

Introducere
Obiectivul fundamental al oricărui sistem educaţional este formarea la elevi a culturii
generale. Organizarea unilaterală a informaţiei într-un sistem rigid este însă total nepotrivită
cu această intenţie. Aportul fiecărei discipline nu trebuie să se constituie în ceea ce este
specific disciplinelor, ci prin ceea ce au acestea în comun, elemente transferabile, elemente
care asigură caracterul general. În acest fel, prin educaţia în care curriculumul depăşeşte
barierele unei singure discipline, se vor forma competenţele specifice, dar şi transferabile,
necesare dezvoltării personale a elevului (competenţa de a învăţa să înveţe, competenţe
sociale, metodologice). Pe baza unei astfel de educaţii deschise şi flexibile se poate realiza
specializarea profundă, prin formarea unor competenţe generale durabile în timp.
Pe 6 noiembrie 1994, trei remarcabili oameni de ştiinţă ai lumii, Lima de Freitas,
Edgar Morin şi Basarab Nicolescu, au lansat la Arrabida (Portugalia), cu prilejul primului
Congres Mondial al Transdisciplinarităţii, „Carta transdisciplinarităţii”, concepută ca un an-
samblu de principii fundamentale ale comunităţii spiritelor transdisciplinare. Documentul
a fost adoptat în unanimitate de participanţi, iar carta pare să semnifice revoluţionarea
acestui concept şi a acestei viziuni asupra lumii şi cunoaşterii. În accepţiunea din Cartă,
transdisciplinaritatea nu este în niciun fel ostilă abordărilor mono-, multi-, interdisciplinare,
ci, dimpotrivă, se instituie ca un demers complementar şi întregitor. În articolul 3 al Cartei, se
spune: „Transdisciplinaritatea este complementară demersului disciplinar; din confruntarea

7