Page 13 - Buletin-SGR-ILFOV-2018

Evaluarea în abordarea transdisciplinară presupune integrarea evaluării formative
în toate secvenţele de învăţare, colectarea de date despre cum au fost atinse obiectivele prin
metode variate (teste scrise, întrebări cu răspuns scurt, activităţi de grup etc.), implicarea
activă a elevilor în proces prin autoevaluare şi/sau evaluarea activităţii colegilor, activităţi
suplimentare de învăţare cu abordare diferenţiată (fără a se urmări atingerea în totalitate a
tuturor obiectivelor de către toţi elevii, atunci când acest lucru nu este posibil), urmate de
activităţi de reglare (remediale, pentru clasa la care s-a derulat secvenţa, de îmbunătăţire a
proiectării situaţiei de învăţare pentru viitori elevi).
Multe dintre cadrele didactice folosesc metode de evaluare formativă, chiar dacă nu le
nominalizează explicit, în activitatea lor curentă, prin interacţiunea permanentă cu elevii şi
adaptarea metodelor de predare/învăţare la nevoile identificate.

Dintre elementele cheie ale evaluării formative, pot fi evidenţiate:
- stabilirea în fiecare colectiv de elevi a unei culturi care să încurajeze învăţarea prin
cooperare;
- implicarea activă a elevilor în procesul de învăţare;
- stabilirea unor ţinte concrete pentru fiecare secvenţă/situaţie de învăţare şi urmărirea
progresului înregistrat de fiecare elev pentru atingerea lor;
- utilizarea unor metode diverse de predare-învăţare, adaptate nevoilor şi ritmului
individual de învăţare ale fiecărui participant la proces;
- orientare şi sprijin permanent acordat elevilor în realizarea sarcinilor de lucru şi
adaptarea instrucţiunilor de realizare la nevoile individuale sau de grup identificate pe
parcursul realizării.
Respectarea acestor elemente induce elevilor încredere în capacitatea lor de a-şi realiza
sarcinile din activităţile/secvenţele de învăţare.
Creşterea încrederii în forţele proprii, a respectului de sine, a abilităţii de a emite
judecăţi de valoare pe baza informaţiilor ce le sunt oferite sau pe care deja le deţin, a abi-
lităţilor de a-şi autoevalua progresul poate creşte motivarea lor pentru învăţare, mai mult
decât ierarhizarea lor pe baza calificativelor/notelor obţinute la evaluările de la finalul unei
anumite secvenţe de învăţare.

Concluzii
Cercetătorii în domeniul educaţiei au ajuns, pe diverse căi, la aceeaşi concluzie cu
Comisia Internaţională pentru Educaţie în secolul XXI, comisie ce a funcţionat sub egida
ONU, coordonator Jacques Delors, anume aceea că noul tip de educaţie în secolul întâi
al mileniului trei se bazează pe patru competenţe fundamentale, competenţe de esenţă
transdisciplinară (numite „piloni” sau „stâlpi ai educaţiei”):
1. a învăţa să cunoşti;
2. a învăţa să faci;
3. a învăţa să trăieşti împreună cu ceilalţi;
4. a învăţa să fii.

Raportate la toate acestea, descoperim că, în geografie, a învăţa să înveţi nu
înseamnă numai a învăţa să stăpânești anumite mijloace şi tehnici, ci a învăţa să folo-
seşti anumite concepte pentru a realiza raţionamente şi corelaţii între diverse discipline.
Geografia, cu toată încărcătura tradiţională, enciclopedică, informaţională şi descriptivistă,
atât ca disciplină ştiinţifică, dar şi ca obiect de învăţământ, este, în realitate, altceva. Ea

12