Page 11 - Buletin-SGR-ILFOV-2018

„Fuziunea” este, aşadar, faza cea mai complexă şi mai radicală a integrării. Abordarea de tip
transdisciplinar tinde către o „decompartimentare” completă a obiectelor de studiu implicate.
Fuziunea cunoştinţelor („cunoaşterilor”) specifice diferitelor obiecte conduce la dezvoltarea
unor proiecte integrate sau chiar la conceperea unor programe de cercetare. Vizează ceea
ce se află, în acelaşi timp, înăuntrul diverselor discipline, între discipline şi dincolo de orice
disciplină. Transdisciplinaritatea presupune studierea, explorarea proceselor şi a fenomenelor
complexe, astfel încât, prin coordonarea cercetărilor şi coroborarea rezultatelor acestora, să
se ajungă la constituirea unor discipline noi (Petrescu, Pop, 2007).
Prin gradul său de complexitate, abordarea transdisciplinară le înglobează pe cele
anterioare, propunând un demers bazat pe dinamica şi interacţiunea a patru niveluri de
intervenţie educativă: disciplinar, pluridisciplinar, interdisciplinar şi transdisciplinar.
Trebuie subliniat faptul că recunoaşterea caracterului distinct al abordărilor menţionate nu
implică ignorarea caracterului lor profund complementar. Pentru a folosi o metaforă a unui
autor cunoscut în domeniu, vom spune că „disciplinaritatea, pluridisciplinaritatea, inter-
disciplinaritatea şi transdisciplinaritatea sunt cele patru săgeţi ale unuia şi aceluiaşi arc: al
cunoaşterii” (Basarab Nicolescu, 1997).
Trandisciplinaritatea, din perspectiva educaţiei, poate fi caracterizată astfel:
- disciplinele nu sunt ignorate, dar nu mai constituie punctul de focalizare al formării,
ci furnizează situaţii de învăţare;
- conţinuturile organizate transdisciplinar se vor axa nu pe disciplină, ci pe demersurile
intelectuale, afective şi psihomotorii ale elevului;
- metodele active de predare în abordarea transdisciplinară transformă elevul din
obiect în subiect al învăţării, îl fac pe elev coparticipant la propria sa educaţie şi asigură ele-
vului posibilitatea de a se manifesta ca individ, dar şi ca membru în echipă;
- transdisciplinaritatea în învăţământ transcende disciplinele şi le subordonează
omului care se doreşte a fi format;
- abordarea transdisciplinară ridică probleme ca: echilibrul curriculumului, ierarhia
disciplinelor;
- finalitatea ei este înţelegerea lumii prezente, unul din imperativele sale fiind unitatea
cunoaşterii;
- este radical deosebită de pluri- şi interdisciplinaritate prin finalitatea sa – înțelegerea
lumii prezente;
- abordarea transdisciplinară a procesului de învăţământ presupune:
a. învăţarea prin descoperire;
b. învăţarea prin cercetare;
c. viziune constructivistă a învăţării.
Competenţele transdisciplinare nu pot fi clasificate în funcţie de conţinuturile unei
discipline, aşa cum se întâmplă cu cele monodisciplinare. Ele pot fi clasificate astfel:
1. Competenţe generale – metodologice: observarea, experimentarea, reprezentarea
grafică, interpretarea datelor sau a unui text etc.
2. Competenţe metacognitive – estimarea gradului de dificultate a sarcinii de lucru, plani ficarea
strategică, evaluarea rezultatelor, monitorizarea comportamentală, tehnici perso nale de învăţare.
Atitudinea poate fi:
- pozitivă, motivantă – realism, interes pentru învăţare, toleranţă pentru informaţii
contradictorii, atitudine pozitivă faţă de performanţele personale.
- pragmatică – iniţiativă personală, capacitate de concentrare, orientarea acţiunilor
spre rezolvarea sarcinii, deprinderi de muncă.

10