Page 9 - Buletin-SGR-ILFOV-2018

între discipline, ea face să apară noi rezultate şi noi punţi între ele; ea ne oferă o nouă
viziune asupra Naturii şi asupra Realităţii. Transdisciplinaritatea nu caută să elaboreze o
superdisciplină înglobând toate disciplinele, ci să deschidă toate disciplinele la ceea ce au în
comun şi la ceea ce se află dincolo de graniţele lor.”

Aspecte privind tipurile de integrare curriculară
Literatura de specialitate relevă mai multe tipuri de cooperare, întrepătrundere
a disciplinelor, a metodelor, a abordărilor, din care rezultă mai multe tipuri de integrare
curriculară:
1. Monodisciplinaritatea - este centrată pe obiectele de studiu independente, pe
specialitatea acestora, promovând supremaţia disciplinelor formale. Inconveniente ale
abordării intradisciplinare pot fi:
- Învăţarea principiilor unei discipline nu oferă garanţia transferului acestora în alte
discipline, ştiut fiind faptul că transferul orizontal al cunoştinţelor se face puţin doar la elevii
cei mai dotaţi;
- Perspectiva intradisciplinară a dus la paradoxul enciclopedismului specializat; acesta
închide elevul şi profesorul într-o tranşee pe care şi-o sapă ei înşişi şi care îi izolează din ce
în ce mai mult, pe măsură ce o adâncesc. Sau, folosind o exprimare consacrată, cel ce învaţă
va cunoaşte tot mai mult despre un domeniu tot mai restrâns, înaintând către acea limită
unde va şti totul despre nimic.
- În devotamentul său pentru disciplina de studiu, profesorul tinde să treacă pe planul
al doilea obiectul prioritar al educaţiei: elevul. Această perspectivă pune în concurenţă
profesorii de diferite discipline, în loc să-i reunească. Totuşi, elementele de integrare pot sa
apară încă de la acest nivel, al intradisciplinarităţii (exemplu: Relieful, rezultat al agenţilor
interni şi externi).

2. Pluridisciplinaritatea/multidisciplinaritatea - se referă la situaţia în care o temă
aparţinând unui anumit domeniu este supusă analizei din perspectiva mai multor discipline,
acestea din urmă menţinându-şi nealterată structura şi rămânând independente unele în
raport cu celelalte.
Obiectele de studiu contribuie, fiecare în funcţie de propriul specific, la clarificarea
temei investigate. La acest nivel vorbim de o corelare a demersurilor mai multor discipline
în vederea clarificării unei probleme din mai multe unghiuri de vedere.
Un bun exemplu în acest sens îl constituie problematica încălzirii globale (fig. 1),
tratată, de regulă, în studiile de geografie, dar la fel de relevant de studiat şi din perspectiva
altor discipline: biologie, fizică, chimie, politologie, economie etc.

Figura 1. Disciplinele care asigură pluridisciplinaritatea conceptului de încălzire globală

3. Interdisciplinaritatea. Dacă în cazul pluridisciplinarităţii vorbim de o „corelare” a
eforturilor şi potenţialităţilor diferitelor discipline pentru a oferi o perspectivă cât mai completă
asupra obiectului investigat, interdisciplinaritatea presupune o intersectare a diferitelor arii

8