Page 13 - Terra-SGR-2018

Mehedinți continuă: „(...) chiar după sfârșitul epocii barbarilor, poporul
român a trăit asediat până în secolul al XIX-lea. (...) E de mirare că în starea
aceasta de asediu cronic, poporul român a izbutit totuși să reconstituie măcar
34
pentru scurt timp sub Mihai Viteazul vechea unitate a Daciei lui Traian” . Și
„în sfârșit, a venit o nouă înviere – cea din secolul al XIX-lea” (vorbește despre
„alungarea turcilor”, apariția porturilor fluviale betonate, canalizarea Sulinei,
transformarea unui sat de cocioabe în orașul-port Constanța și dotarea sa cu
silozuri și rezervoare pentru petrolul adus din Subcarpați, construirea podului
de la Cernavodă etc.). „Drept încheiere, în 1918, se ivi iarăși pe hartă o
Românie rotundă ca Dacia antică. (...) Astfel, Cetatea Carpatică stăpână pe
deltă și amândouă malurile «Dunării maritime», priveghind gurile fluviului,
înlesnește circulația pe diagonala Rin – Dunăre – Bosfor – Suez, un fel de
35
carotidă a comerțului mondial” .
După toate aceste aprecieri, trage o concluzie pur geopolitică: „Așadar,
nu e o semeție, dacă vom considera marginea de răsărit a României, cuprinsă
între patrulaterul Cernăuți, Hotin, Reni și Cetatea Albă, ca o regiune
interesantă nu numai pentru statul român, ci și din punct de vedere geopolitic
(...); firul istoriei universale s-a legat iarăși și iarăși de acest colț de pământ,
36
unde se încrucișează interese în adevăr planetare” . Și continuă: „Nistrul este,
în răsăritul Europei, râul care curge printr-un ținut locuit în majoritate de
români, adică este un râu românesc” (și face trimitere la Constantin Brătescu,
37
Hotare răsăritene. Valea Nistrului, Craiova, 1941) .
În privința premiselor naturale, istorice și geopolitice ale statului-
național român, revenim la lucrarea lui Mehedinți Le pays et le peuple
roumain, din care extragem câteva citate extrem de semnificative:
„În fapt, istoricii își amintesc că, în vremea lui Burebista și Decebal,
frontierele politice ale Daciei cuprindeau întregul teritoriu dintre Tisa, Dunăre,
Nistru și mare, ba chiar se întindea dincolo de aceste limite. Dacia lui Traian a
conservat, ca atare, această aceeași rotunzime ca aspect”. După alte alegații
semnificative, între care cea privitoare la românii care chiar în Evul Mediu
dispuneau de teritorii «dincolo» (așadar dincolo de Carpați), Mehedinți
semnalează un lucru esențial, dar neglijat, și anume că „ungurii înșiși, acești
vecini deloc comozi ai Vestului, au simțit cum unirea țărilor locuite de români
era un lucru natural. Principele Gabriel Bethlen (1613-1629), deși ungur, a
preconizat reconstituirea vechii Dacii, prim unirea sub sceptrul său a
Transilvaniei, Moldovei și Munteniei”. Și, menționează Mehedinți, lui Bethlen

34 Idem, p. 130.
35 Idem, pp. 130-131.
36 Idem, p. 131.
37 Ibidem.

12