Page 12 - Terra-SGR-2018

Mai întâi scoate în evidență faptul că marele fluviu, a cărui vale
(carpato-balcanică) fusese inițial în întregime a dacilor, a devenit prima oară
fruntarie (așadar graniță) la începutul primului mileniu al erei noastre: „În
secolul I al erei creștine, după cucerirea Galiei, trei pătrimi din legiunile Romei
se așază pe malul drept al Dunării de Jos, în fața Daciei, iar o flotă romană
28
patrulează fluviul de la mare până la Porțile de Fier” .
În același an, 1941, un discipol al lui Mehedinți, Nicolae Al. Rădulescu,
abordează, la rândul său, problema marelui fluviu, apreciind că: „pentru
România, Dunărea a avut întreit rol: drum, hotar și element de polarizare
29
politică” . În privința acestui ultim element precizează: „Și Țara Românească
și Moldova după ce au pornit întemeierile, au atins în cel mai scurt timp și au
luat în stăpânire Dunărea, care le chema o dată cu apele râurilor ca spițele roții
ce se coboară din munți. Iar mai târziu, întregirea teritorială a Statului Român,
în secolul al XIX-lea și la începutul secolului XX a fost determinată în cea mai
30
mare parte de Dunăre” . În final, apreciază „imaginea luminoasă a Dunării
noastre (...), a acestei coordonate geopolitice a Statului nostru (sublinierea
noastră), element de polarizare a Statului românesc, drum de prosperitate
economică pentru toată Europa; a acestei granițe dunărene care păstrează
31
întrutotul caracterul tuturor hotarelor noastre: margine politică nu etnică” .
Cunoaștem cu toții că, după stăpânirea romană, a urmat ceea ce
Mehedinți numește „epoca tulbure a evului mediu”, subliniind că „timp de vreo
mie de ani, populația daco-romană a trebuit să sufere vecinătatea atâtor
neamuri parazitare”, pe care le și numește de altfel. Face și o constatare,
oarecum surprinzătoare, dar foarte adevărată: „Fără adăpostul cetății carpatice,
32
mongolimea s-ar fi întins până în Alpi” . În mod firesc, ne întrebăm: oare care
ar fi fost soarta Europei Occidentale în atare condiții? Merele geopolitician
conchide: „Din nenorocire, tocmai când Europa începuse a se întrema după
invaziile barbare (...) ne-am trezit cu o nălucă nouă, cea turcească” și cum
puterile europene erau atât de slabe – atenție! – „frontul răsăritean al
continentului a rămas deci să fie apărat la Dunăre de români, irosindu-și
puterile, timp de secole, într-o rezistență istovitoare” .
33

28 Simion Mehedinți (1941), op. cit., în E.I. Emandi, Gh. Buzatu, V. Cucu (1994), op. cit.,
p. 128.
29 Nicolae Al. Rădulescu (1941), Hotarul românesc dunărean, în „Revista Română de
Geografie”, vol. IV, nr. 1, pp. 3-7, reluat în BSRRG, LXI, 1992, pp. 284-291.
30 Ibidem.
31 Ibidem.
32 Simion Mehedinți (1941), op. cit., în E.I. Emandi, Gh. Buzatu, V. Cucu (1994), op. cit.,
p. 133.
33 Idem, p. 135.

11