Page 64 - Terra-SGR-2018
P. 64
devenim element preponderent. Cu această ocazie, am văzut ce primejdios
45
lucru e să fii autodidact.” Evident a urmat și răspunsul savantului: „L-am luat
domol de la nebuloasă și l-am adus să înțeleagă că «națiunea e forma cea mai
superioară până azi în șirul masei omenești». Dezvăluindu-i gândul de a ține în
iarna asta, la universitate, o serie de conferințe despre Popor, a avut impresia
46
că i se dezlipesc ochii.” Conferințe pe care le și adună într-o lucrare de sine-
stătătoare, sub același titlu, „Poporul”, publicată în 1913.
4. Influența lui Mehedinți asupra altor geografi români, ale căror
contribuții au constituit suport pentru fundamentarea revendicărilor
românești la Conferința de Pace de la Paris: George Vâlsan, Constantin
Brătescu ș.a.
De pildă, îi solicită pe „tinerii geografi” (George Vâlsan, Constantin
Brătescu) să se alăture efortului de susține cu contribuții „Convorbirile
literare”: „4 noiembrie, 1907. La mine. Am chemat tineretul: (...) Brătescu, (...)
Vâlsan (...). Le-am arătat cam ce înțeleg eu prin «fapte culturale» și i-am rugat
47
să devină autorii acestei rubrici” .
Din poziția de ministru (al Instrucțiunii și Cultelor) sprijină apariția
unor lucrări, considerate utile în negocierea păcii de după Război: „Joi 19
iulie, 1918. Pârvan, la minister, fiind de față George Vâlsan, V. I. Tiroiu și
Stănescu, îmi spune că are vreme să facă lucrarea asupra Dobrogei, dând să
înțeleagă că pacea nu se încheie grabnic. Eu: «Vă dau toate mijloacele, faceți
grabnic ce puteți. Diplomații nu citesc cărți lungi». Stănescu: «Combinați
48
articolele Vâlsan și Brătescu»” .
Din corespondența lui Alexandru Lapedatu, din 1905, aflăm de
„însărcinarea primită de la I. Scurtu și S. Mehedinți de a pregăti două lucrări
despre Bucovina și Basarabia” . Cu Simion Mehedinți va colabora apoi și la
49
„Convorbiri literare”, din 1907, Lapedatu fiind oricum un colaborator mai
vechi al revistei (primele articole datează din 1901).
Concluzii
În urma analizei aportului pe care Simion Mehedinți, „marele absent”
de la Conferința de Pace de la Paris, l-a adus totuși în fundamentarea științifică
a existenței statului român modern, au rezultat următoarele concluzii:
45 Simion Mehedinți (2012), op. cit., p. 118.
46 Idem, pp. 118-119.
47 Idem, p. 75.
48 Idem, p. 368.
49 Ioan Opriș (1996), Alexandru Lapedatu în cultura românească, Ed. Științifică, București,
p. 18.
63

