Page 65 - Terra-SGR-2018

Simion Mehedinți a fost un precursor al școlii românești de geopolitică.
În mediul universitar din România, preocupările legate de geopolitică au
pătruns pe filiera lui Mehedinți, discipol direct al lui Friedrich Ratzel
(deopotrivă a lui Paul Vidal de la Blache), care, pe lângă geografie, dezvoltă
idei din fenomenologia geopolitică: sintagmă, obiect de studiu, definiție,
caracteristici, elaborând un număr important de studii relevante în domeniu.
Dincolo de „eticheta germanofilă”, Simion Mehedinți, a fost înainte de
toate, un patriot desăvârșit, realizând un fel de „revoluție coperniciană”:
schimbarea perspectivei de analiză, respectiv abordarea jocurilor regionale și
globale de putere din perspectivă locală, românească (și nu preluarea, ca atare,
a punctului de vedere occidental).
Simion Mehedinți a adus contribuții însemnate la realizarea României
moderne. Deși nu a fost prezent la Conferința de Pace, fiind o figură cel puțin
la fel de semnificativă și proeminentă în domeniul geografiei ca și de
Martonne, cu care de altfel se cunoștea destul de bine, Simion Mehedinți, cel
mai mare geograf român nu a fost prins în siajul Conferinței de Pace, din mai
multe motive, printre care: ieșirea definitivă din politică, în 1918 (fapt care,
totuși, tot nu ar fi împiedicat posibila sa prezență), apartenența la conservatori
(adversarii politici ai liberalilor – aceasta poate fi o explicație plauzibilă,
liberalii fiind la putere se bazau pe oamenii lor), munca titanică depusă de
savant în sfera profesională, pe fondul unui patriotism curat și a unei iubiri
profunde față de țară și de poporul român.
Cu toate acestea, Simion Mehedinți a contribuit din plin la influențarea
indirectă a proceselor decizionale care s-au luat în timpul Conferinței de Pace,
cel puțin din perspectiva delegației române. Astfel, Memoriul său studențesc,
cu privire la situația românilor din Transilvania și Ungaria, a împânzit Europa,
în 1891, declanșând un Răspuns al studenților maghiari, urmat de o contra-
Replică a studenților români din diaspora, anul următor (1892), aceasta din
urmă având-i ca autori, printre alții, pe Aurel C. Popovici (student la Viena și
Graz) și Alexandru Vaida-Voevod (care s-a ocupat de coordonarea materialelor
studenților români din Viena), devenind, mai târziu, delegat al României la
Conferința de Pace de la Paris.
De asemenea, Alexandru Lapedatu (consilier tehnic în delegația lui
Brătianu) i-a fost student lui Simion Mehedinți și colaborator la „Convorbiri
Literare”. În acest context, al conducerii revistei de către Simion Mehedinți,
savantul atrage o serie de „tineri geografi”, printre care și George Vâlsan, cu
contribuții importante, după cum am văzut, în fundamentarea științifică a
memoriilor depuse de delegația română în cadrul negocierilor. Și alți discipoli
ai lui Simion Mehedinți vor aduce contribuții însemnate și în alte contexte
istorice importante pentru România, ulterioare Conferinței de Pace de la Paris.

64