Page 56 - Terra-SGR-2018

• Rusia, ca putere continentală și riscurile ce decurg din ascensiunea ei
pentru România, în studiul Geneza celui mai mare stat continental. Observări
geopolitice.
Concluzionând, în contextul de la sfârșitul Primului Război Mondial,
țara noastră dispunea de specialiști cu o deplină înțelegere a jocurilor
geopolitice regionale și globale, și cu toate acestea, datorită situației în care s-a
aflat în anii 1916-1918, România nu a putut crea un colectiv de experți în
vederea pregătirii documentației și lucrărilor necesare pentru apărarea
drepturilor țării la Conferința de Pace.

3. Marea absență de la Conferința de Pace de la Paris?
Rămâne, totuși, întrebarea: de ce Simion Mehedinți, marele geograf al
începutului de secol XX, nu se regăsește în contextul Conferinței de Pace de la
Paris?

3.1. Argumente de natură politică
Simion Mehedinți, alături de alții, făcea parte din elita Partidului
Conservator (având ca ideologie politica „pașilor mărunți”), care a funcționat
între 1880-1918, una dintre cele două partide principale din România, celălalt
fiind Partidul Liberal („al Brătienilor”). În preajma Primului Război Mondial,
Partidul Conservator a trecut printr-o perioadă foarte complicată, din el
desprinzându-se mai multe facțiuni. Sfârșitul Marelui Război și Conferința de
Pace de la Paris este exact momentul care îi prinde pe liberali la guvernare, iar
pe conservatori afară de pe scena istoriei.
Prima facțiune desprinsă din Partidul Conservator, în 1908, a fost cea
condusă de Take Ionescu (fost liberal între 1883-1885, apoi „dizident” liberal,
ca în 1891 să intre în rândul conservatorilor), care a format Partidul
Conservator-Democrat, condus de „Tăchiță, gură de aur” până la moarte (1922)
și care avea drept scop constituirea unei a treia forțe politice care să spargă
rotativa conservator-liberală de la guvernare.
În 1915, datorită neînțelegerilor cu privire la poziția României în timpul
Primului Război Mondial, o a doua facțiune condusă de Nicolae Filipescu (fost
primar al capitalei, „leu cu inimă de câine” cum îl caracterizează Mehedinți), și
care susținea intrarea României de partea Antantei, se desprinde, alăturându-se,
în octombrie 1916, lui Take Ionescu.
Între lunile martie și octombrie 1918, Mehedinți a fost ministru al
Instrucțiunii și Cultelor („Învățământului”) în guvernul lui Marghiloman,
preocupat fiind să treacă cele două legi (Legea eforiilor școlare și Legea
școlilor pregătitoare și a seminariilor normale) prin care încerca reformarea
învățământului, în special a celui rural: introducerea gimnaziului la sate

55